Revin asupra cărţii „De ce este România altfel” al lui Lucian Boia, care suscită discuţii aprinse ce necesită, cred eu, anumite clarificări ale „cadrului general”.

N-am să discut aici punctul meu de vedere asupra eseului, nu asta e important. Important este modul în care se dezbate public o lucrare a unui autor deja consacrat, fie că ne place sau nu.

În societăţile ceva mai dezvoltate decât cea românească (primul paradox: toată lumea acceptă decalajul de civilizaţie cu alte state, deşi „noi nu avem nimic în plus sau în minus faţă de alţii”) o lucrare se pune în discuţie, mai întâi, într-un cadru adecvat, reprezentat de mediul universitar şi academic (facultăţi de profil, institute de cercetare), acolo unde există specialişti capabili să emită opinii avizate. Pe baza acestor puncte de vedere se ajunge într-o dezbatere publică, care are avantajul acestor păreri exprimate de profesionişti, în aşa fel încât marea masă a populaţiei să aibă la îndemână „instrumentele necesare” pentru a-şi forma o opinie.

În privinţa istoriei, în România dezbaterile specialiştilor pe teme de interes general sunt rare, iar atunci când are loc o conferinţă sau o masă rotundă, acoperirea publică a evenimentului e aproape de zero. Nu discut aici motivele lipsei de dezbatere în mediul ştiinţific (repet, mă refer strict la istorie), e un alt subiect asupra căruia voi reveni.

Aşadar, în lipsa acestor opinii avizate care să creeze o emulaţie pozitivă, românii se reped, care mai de care, să-şi „dea cu părerea”, practică de tinde să devină - dacă deja nu a făcut-o - sport naţional. Există câteva domenii în care, cu rare excepţii, conaţionalii noştri se consideră experţi: politică, fotbal şi, inevitabil, istorie. Fără să se ţină cont că istoria, în fond, este şi ea o ştiinţă, chiar dacă nu una exactă, toată lumea aduce argumente care de care mai lipsite de substanţă. În general