Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bomba de la Iaşi. SRI şi DIICOT fac cercetări. Atentatorul, bolnav psihic?

Publicat in Ziua Veche, luni 8 iulie 2013 ·

Bomba de la Iaşi. SRI şi DIICOT fac cercetări la Legea nr. 535/2004. Atentatorul, bolnav psihic? Din fericire, materialul exploziv, un proiectil din timpul războiului, nu a fost detonat. “Explozia” a constat doar în iniţierea capsei detonante.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, cu sprijinul ofiţerilor Serviciului Român de Informaţii şi Poliţiei Române, au procedat la iniţierea unei investigaţii pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanei care a procedat la amplasarea unui dispozitiv exploziv artizanal în incinta Universităţii. Procurorii DIICOT s-au deplasat la faţa locului, împreună cu o echipă complexă în vederea efectuării verificărilor care se impun în cauză. Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului.

“Serviciul Roman de Informatii a colaborat cu toate structurile implicate. Acest individ e cunoscut cu boli psihice, insa din primele detalii nu are antecedente pe segment de terorism. Momentan, cercetarile se afla in derulare. Pot fi mai multe modalitati prin care a realizat bomba artizanala. Este posibil sa aiba cunostinte sau sa fi fost indrumat. Din primele informatii se stie ca nu ar fi avut legaturi cu organizatii teroriste. In urma anchetei demarate de DIICOT vom vedea in ce categorie vom incradra fapta. SRI, cand a fost solicitat de organele de aplicare a legii, a izolat zona, a format un perimetru de siguranta, zona a fost cercetata. In continuare, facem investigatii pentru a vedea daca exista si alte dispozitive. Cei de la Brigada Antiterorista vor cerceta dispozitivul exploziv si vor oferi procurorilor toate detaliile. Abia atunci vom putea oferi informatii. Perimetrul de siguranta este stabilit conform protocolului, iar dispozit

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 55 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum 34 minute
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 2 ore
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum o ora
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris are un nou membru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Chiruță (25 de ani), a obținut calificarea la Paris 2024, după ce s-a impus marți în finala probei de schif simplu din cadrul Regatei de la Lucerna. România va fi reprezentată în capitala Franței de 45 de canotori, totalul tricolorilor” ajungâ

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

11°/28°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°