Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severin nu demisionează nici la solicitarea Bruxelles-ului. Ponta i-a cerut să se autosuspende din conducerea PSD

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 martie 2011 · ·

Adrian Severin a refuzat luni seară solicitarea şefului grupului socaliştilor europeni Martin Schultz de a demisiona. Liderii de la Bruxelles aşteptau din partea europarlamentarului român să facă acelaşi gest de onoare ca şi ceilalţi doi europarlamentari implicaţi în scandalul de corupţie. Severin însă se agață de mandatul de europarlamentar. El a renunţat însă la calitatea de membru al grupului socialist şi şi-a pierdut totodată şi funcţia de vicepreşedinte al grupului. Deocamdată, la cererea conducerii PSD, doar s-a autosuspendat din funcția de vicepreședinte al partidului. DNA s-a autoseziat din oficiu.

"Am convenit cu Martin Schultz să mă retrag din grupul socialiştilor până la finalizarea investigaţiilor. Nu demisionez din Parlamentul European", a declarat Severin pentru Mediafax luni seară după ce a ajuns la Bruxelles.

Martin Schultz, liderul grupului socialiştilor europeni i-a cerut lui Severin să demisioneze din PE. Severin a preferat să rămână europarlamentar dar să demisioneze din grupul socialist. Dacă nu ar fi făcut-o, ar fi fost exclus. Severin şi-a pierdut totodată şi funcţia de vicepreşedinte al grupului socialist. SONDAJCredeți că PSD ar trebui să-l excludă din partid pe Adrian Severin, întrucât acesta refuză să demisioneze din Parlamentul European?Da Nu Nu ştiu/Nu răspund Rezultate

Europenii, duri cu Severin

"Cred că orice caz de corupţie sau semi-corupţie este total inacceptabil. Suntem bine plătiţi pentru munca noastră şi cineva nu ar trebui să fie plătit pentru un lucru pentru care e deja plătit în Parlamentul European. ", a declarat la RFI Hannes Swoboda, vicepreședintele grupului socialist din Parlamentul European. Swoboda spune că "înregistrarea vorbește de la sine".

"Mesajul nostru trebuie să fie foarte clar: europarlamentarul conservator austriac a demisionat deja, deci vă daţi seama care sunt aştep

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°