Edilii încearcă să atragă fonduri europene pentru realizarea instalaţiei de teleschi nautic şi a orăşelului lacustru. Orăşelul lacustru şi instalaţia de teleschi, cele două proiecte ale primarului Constanţei, Radu Mazăre, nu mai pot fi construite cu bani privaţi.
Municipalitatea spera într-un parteneriat public-privat pentru realizarea obiectivului, dar criza financiară a stricat toate planurile de investiţie. În ultima şedinţă de consiliu local s-a modificat proiectul de realizare a instalaţiei de teleschi de pe Siutghiol pentru a se putea atrage fonduri nerambursabile de mediu obţinute de la Uniunea Europeană. Nu ştie când va începe execuţia lucrării.
Nici orăşelul lacustru nu are şanse mai mari de realizare în viitorul apropiat. „Proiectul este foarte costisitor. Nu putem să-l facem singuri. Nu prea sunt persoane interesate să investească. Noi am tot căutat investitori, dar până în prezent nu s-a concretizat nimic“, a afirmat viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău.
Inspirat de Dubai
Complexul de teleschi, în suprafaţă de 5,8 hectare, va fi format dintr-un centru nautic, cabină şi cinci piloni amplasaţi în apă, lungimea totală a traseului de cablu fiind de 751 metri. În zona de start este prevăzut un ponton de 80 de metri pătraţi. Orăşelul lacustru, realizat sub forma unei frunze de arţar, aidoma proiectului din Dubai, care va concentra viaţa de noapte a staţiunii Mamaia, va cuprinde restaurante, baruri, terase, trei discoteci şi un mini-port de agrement.
Lacul Siutghiol este arie naturală protejată, fiind înscris pe lista Natura 2000. În perioada de migraţie, lacul găzduieşte mai mult de 20.000 de exemplare de păsări de baltă.
Pe lacul Siutghiol, spuneau reprezentanţii Societăţii Ornitologice Române, întâlnim 31 de specii de păsări protejate. Cu o suprafaţă de 2.023 de hectare, lacul reprezintă un loc important de odihnă pentr