Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul care şi-a ucis soţia şi un copil în SUA rămâne în arest

Publicat in Gandul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Camil Mătase, arestat pentru că şi-a ucis soţia şi unul dintre cei doi fii în SUA, rămâne în detenţie, a decis, luni, Curtea de Apel Bucureşti, care a respins recursul acestuia faţă de măsura preventivă.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

La judecarea recursului, Camil Mătase a plâns în faţa judecătorilor şi le-a spus că regretă "enorm" ce a făcut.

Bărbatul a fost arestat preventiv în 21 noiembrie, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Judecătorul care a dispus arestarea lui Mătase a arătat, în motivarea deciziei, că faptele comise de acesta sunt "de o gravitate sporită" şi au un impact major în rândul opiniei publice.

Mătase le-a spus procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că o suspecta pe soţia sa că a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri şi proxenetism.

"Acesta a relatat că din vara anului 2013 a început să aibă discuţii cu soţia determinat de faptul că aceasta nu mai dorea să întreţină relaţii intime cu el şi că, deşi nu dispuneau de sume mari de bani, aceasta trimitea fără ştirea lui bani rudelor din România. Anterior datei de 10-11 noiembrie 2013 cu aproximativ două săptămâni de zile, motivat de faptul că presupunea că soţia a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri şi proxenetism, şi-a achiziţionat un pistol de calibru 9 milimetri şi o cutie de muniţie", au arătat procurorii în referatul în care au propus arestarea preventivă a lui Camil Mătase.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, după ce a consumat băuturi alcoolice, şi-a împuşcat soţia în timp ce aceasta dormea, iar în 11 noiembrie şi-a împuşcat fiul.

"Acesta a mai arătat că în noaptea din 10 spre 11 noiembrie, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a luat hotărârea de a-şi împuşca soţia, lucru pe care l

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 38 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 45 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

HotNews acum 25 minute
Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, armistiţiu care ar putea fi de asemenea un prile

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 5 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°