Pentru mine, ziua de luni, 18 martie 2013, a început ca prima zi (după câteva luni) în care n-aveam nimic presant de rezolvat. Am citit în tihnă Ziarul de Iaşi şi Gazeta sporturilor (pe hârtie) la cafeaua de până la micul dejun, iar după micul dejun m-am gândit să „frunzăresc" niţel Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ – sau FLB: Fiţuica lui Băsescu, online, desigur). Şi m-am trezit (sur)prins de tonul surprinzător de critic al majorităţii covârşitoare a comentariilor de pe forumul cotidianului la articolul-bilanţ („Nu doar libertate şi responsabilitate") semnat de Günter Bannas cu ocazia împlinirii unui an de la alegerea lui Joachim Gauck în funcţia de preşedinte al RFG-ului.
Am citit şapoul şi-am reţinut: „Gauck (...) nu se profilează criticând partidele şi arareori mai face trimitere la trecutul său est-german".
Poză cu Gauck. Legendă: „Îndrăgit de popor, respectat de politică: preşedintele federal Gauck în faţa Castelului Bellevue, acum câteva zile".
Am citit articolul. De reţinut: „Gauck nu mustră, nu critică, aşa cum au făcut-o unii dintre predecesorii săi – Horst Köhler, de pildă, şi mai ales Richard von Weizsäcker, cel care cândva spusese de partide că sunt «obsedate de putere»." Şi este citat Gauck: „Îi apreciez mult pe predecesorii mei. Dar o astfel de critică la adresa politicii nu veţi auzi de la mine. Supărarea vizavi de ea este prea mare ca s-o mai întreţin şi eu."
Restul, chestii de genul „Mass und Mitte" („Măsură şi mijloc") – sintagma de poziţionare politico-ideologică a lui Gauck – n-a mai contat în context nici cât o ceapă degerată. Citeam comentariu după comentariu şi mă frecam la ochi: din cele 19 de la ora la care citeam eu, 18 erau expresia unei mari dezamăgiri! Acuza principală: în doar un an, Gauck devenise şi el, în ochii forumiştilor, un politician din sistem, iar ei, nemţii nemulţumiţi nevoie mare, îi reproşau din g