RUMÄNIEN, LANDSCHAFT - BAUTEN – VOLKSLEBEN, F. A. Brockhaus, Leipzig, 1938 / Foto: KURT HIELSCHER Ieri a fost mare praznic împărătesc, Joia Înălţării Domnului la Cer, ultima zi în care s-au mai înroşit ouă, încheind astfel ciclul sărbătorilor pascale. Oamenii s-au salutat cu "Hristos s-a Înălţat!/Adevărat s-a Înălţat!", au depus flori pe mormintele eroilor şi au împărţit de pomană pentru sufletul morţilor din neam. În Calendarul Popular al românilor, sărbătorea se numeşte "Ziua de Ispas" iar legenda spune că Ispas a fost de faţă la Înălţarea Domnului, martor la ridicarea sufletelor morţilor, că era un om vesel şi credincios.
De aceea, toţi oamenii încearcă de Ispas să fie bine dispuşi şi, totodată, să-şi pomenească moşii şi strămoşii, ale căror suflete se înalţă în această zi la ceruri. Obiceiul poartă numele de "Moşii de Ispas" şi presupune pregătirea şi împărţirea de daruri ritualice aduse morţilor. Se împart de pomană plăcinte, lapte, pâine, ceapă verde şi rachiu, iar ciobanii dau şi primesc miei şi caş. În această perioadă se credea că cerurile sunt deschise, că sufletele morţilor vin acasă, iar pentru a se întoarce de unde au plecat au nevoie să li se aducă ofrande bogate în alimente şi băutură. Până la sfârşitul secolului al XXI-lea, obiceiul a fost atestat atât în mediul rural cât şi urban, în zilele de Moşi consemnându-se mari petreceri în aer liber, cu lăutari şi bună dispoziţie, precum şi târguri de fete, unde tinerii veneau să se veselească, iar fetele îţi scoteau zestrea la vedere. Era ziua în care căluşarii îşi începeau jocul, cutreierând satele româneşti până de Rusalii… Dintre toate acestea, a ajuns până la noi doar împărţitul pomenilor pentru sufletele celor plecaţi.
Tot în Ziua de Ispas oamenii îşi luau măsuri de apărare împotriva sufletelor rătăcitoare, care, neputându-se înălţa la ceruri, "se stricau", adică deveneau strigoi sau moro
