Uneori un pahar de vin sau un cocktail ajută la detensionarea atmosferei, ne face să ne simţim mai sexy şi devenim mai vorbăreţi. Dar ne ajută oare să avem şi relaţii sexuale mai satisfăcătoare? Terapeutul sexual american Petra Zebroff a încercat să facă lumină în acest caz, într-un articol scris pentru „Huffington Post“.
Mai întâi trebuie să înţelegem efectele alcoolului asupra organismul nostru, să ştim exact ce se întâmplă atunci când îl consumăm, spune Petra Zebroff.
De reţinut faptul că alcoolul este un depresiv al sistemului nervos central şi acţionează prin inhibarea părţilor importante pentru excitare şi atingere a orgasmului: centrul respirator, sistemul circulator şi terminaţiile nervoase.
De asemenea, din cauza faptului că alcoolul deshidratează, volumul lichidelor din corp se micşorează, ceea ce duce la probleme ale lubrifierii, la femei, şi probleme erectile la bărbaţi.
Cu toate acestea, alcoolul nu are numai efecte negative asupra sexului, atâta timp cât este consumat cu moderaţie, susţine Zebroff.
Este alcoolul un afrodiziac?
Depinzând de greutatea corporală, sex, cât şi de alţi factori, un pahar sau două pot elimina din inhibiţiile pe care le poţi simţi, dar dacă adaugi câteva pahare în plus, abilitatea corpului de a răspunde la stimuli sexuali scade, manifestându-se prin:
1. Mai puţine erecţii
Consumul cantităţilor mari de alcool sau consumul alcoolului pe termen lung au fost asociate cu problemele erectile. Deshidratarea din cauza băutului cauzează scăderea volumului de sânge din corp şi creşterea hormonului responsabil cu disfuncţiile erectile, angiotensina, acest efect fiind amplificat şi de faptul că sistemul nervos central a fost inhibat.
2. Ejaculare întârziată
În 2004, un studiu a constatat că 11% din consumatorii de alcool au fost susceptibili de a avea