Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actorul Ashton Kutcher pleacă în spaţiu

Publicat in Gandul, marți 20 martie 2012 ·

Actorul american Ashton Kutcher a devenit cel de-al 500-lea turist care şi-a rezervat un bilet pentru o călătorie în spaţiu, a anunţat, luni, miliardarul britanic Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic, informează AFP.

Actorul în vârstă de 34 de ani, care s-a despărţit de actriţa Demi Moore în noiembrie 2011, s-a declarat încântat de faptul că s-a alăturat viitorilor turişti spaţiali care vor fi transportaţi de Virgin Galactic, ce se află în această perioadă în faza finală în ceea ce priveşte testele de zbor, a precizat miliardarul britanic pe blogul său.

"I-am telefonat lui Ashton pentru a-l felicita şi pentru a-i ura: «Bine ai venit!». El este la fel de încântat ca şi noi de ideea că se va afla printre primii care vor traversa ultima frontieră (şi care vor reveni! ) şi vor simţi pe propria persoană ce înseamnă magia spaţiului", a spus omul de afaceri.

Referindu-se la o înregistrare video ce prezintă navetele spaţiale ale companiei sale, postată pe blogul său, Branson a adăugat: "Aşa cum vedeţi, vehiculele noastre spaţiale nu sunt doar foarte frumoase, ci şi complete şi în faza finală a programului nostru de teste de zbor".

"Ne vom asigura că totul se va desfăşura în condiţii de siguranţă înainte de a lansa zborurile comerciale, mai ales că eu mă voi afla la bordul navetei în zborul inaugural, alături de copiii mei", a precizat Richard Branson.

Richard Branson a inaugurat, în octombrie 2011, în statul New-Mexico, Spaceport America, primul aeroport spaţial din istorie, de unde vor decola, începând din anii 2012-2013, primii turişti spaţiali.

În septembrie 2011, miliardarul britanic a declarat pentru CNN că speră să lanseze prima navetă în spaţiu în decurs de un an.

Mai multe sute de persoane şi-au rezervat deja un bilet la bordul navetelor companiei Virgin Galactic, pentru o călătorie în spaţiu, pentru un p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 4 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 3 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 7 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°