Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FRAGMENTE DE JURNAL: Sex cu Brando: „Relaţii cu femei, pe bandă rulantă“

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 decembrie 2007 ·

EVZ continuă seria fragmentelor din autobiografia marelui actor Marlon Brando, intitulată „Cântece învăţate de la mama“ şi publicată de Editura Rao. Astăzi, câteva cuvinte despre numeroasele femei pe care le-a avut.

„Am avut întotdeauna noroc la femei. Au existat o mulţime în viaţa mea, deşi rareori le-am acordat mai mult de câteva minute. Am avut prea multe aventuri ca să mă pot considera un om normal şi raţional, dar, nu ştiu cum, întotdeauna am crezut că trebuie să existe ceva - cineva - şi pentru mine. Ceva a existat - pensii alimentare uriaşe şi, dacă nu asta, atunci probleme care ar fi ajuns pentru cincizeci de bărbaţi.

Cu femeile am avut ceea ce s-ar putea numi «relaţii pe bandă rulantă». Îmi place să identific şi să apăs pe butoanele emoţionale ale femeilor - lucru echivalent de obicei cu a le face să simtă că înseamnă ceva pentru mine şi a le oferi securitate lor şi copiilor lor. Cu cât era mai puţin probabil să seduc o femeie, cu atât mai mult îmi doream să reuşesc.

Una dintre fanteziile mele era să le fac tot felul de lucruri călugăriţelor. Am încercat o dată la spital. Numele ei era sora Rafael şi era foarte frumoasă.

Venea deseori în camera mea să vadă cum mă simt şi, cum era neobişnuit de extrovertită, m-am gândit că undeva în ea trebuia să existe şi ceva dintr-o femeie de moravuri uşoare. Aşa că am încercat - şi am ratat. Indiferent ce sentimente umane or fi existat în spatele modului ei de a se comporta, îi era credincioasă lui Dumnezeu, şi nu există pe pământ forţă mai puternică decât credinţa, religioasă sau de altă natură.

Când nu reuşeam să mă sincronizez şi două femei se întâlneau, se iveau de obicei probleme, pentru că fiecare presupunea că avusese exclusivitate. O dată, când am fugit din casă după ce două femei se întâlniseră acolo, îmi amintesc că m-am gândit: «Marlon, ai cinciz

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 6 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°