Criza datoriilor publice va avea repercusiuni 'timp de o generaţie' asupra contribuabililor ţărilor occidentale, a estimat joi preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow, transmite AFP, citata de Agerpres.
Într-un discurs rostit în cadrul Reform Club din Londra, preşedintele BERD a apreciat că explozia datoriilor de stat este 'fără îndoială consecinţa directă cea mai dăunătoare a crizei', îngreunând reluarea creşterii economice.
Datoriile de stat au influenţă atât asupra finanţelor publice, cât şi a capacităţii băncilor de a împrumuta sectorul privat, a subliniat Mirow.
'Creşterea puternică a datoriilor suverane va avea consecinţe asupra contribuabililor occidentali timp de o generaţie', a estimat Mirow, observând totuşi că ţările din Europa de Est şi Asia Centrală unde intervine BERD 'au fost mai puţin afectate'.
În consecinţă, preşedintele BERD a pledat în favoarea unor politici bugetare riguroase. Dincolo de presiunea pieţelor financiare, a explicat el, reducerea deficitelor se impune pentru a ridica un climat de incertitudine 'care minează încrederea consumatorilor' şi îngreunează creşterea.
În plus, Mirow a cerut Uniunii Europene să-şi accelereze eforturile pentru a creşte competivitatea şi buna guvernare a statelor europene. Criza datoriilor publice va avea repercusiuni 'timp de o generaţie' asupra contribuabililor ţărilor occidentale, a estimat joi preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow, transmite AFP, citata de Agerpres.
Într-un discurs rostit în cadrul Reform Club din Londra, preşedintele BERD a apreciat că explozia datoriilor de stat este 'fără îndoială consecinţa directă cea mai dăunătoare a crizei', îngreunând reluarea creşterii economice.
Datoriile de stat au influenţă atât asupra finanţelor publice, cât şi a capacită