Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali l-a blocat cu o clauză incredibilă, răspunsul antrenorului l-a şocat! Gigi s-a plâns de cerinţele lui Reghe! Steaua, fără dirijor cu Chiajna?

Publicat in Pro Sport, vineri 20 iulie 2012 · ·

Şefii din Ghencea nu au înregistrat nici până azi contractul de muncă la FRF, iar oficialii de la Casa Fotbalului susţin că antrenorul e în pericol să nu stea pe bancă la meciul cu Chiajna.

ProSport a aflat că antrenorul de 36 de ani i-ar fi cerut lui Becali să fie de acord să-i plătească trei milioane de euro despăgubiri dacă va fi dat afară

Surse federale au dezvăluit ieri pentru ProSport că Steaua a fost somată în scris de LPF să trimită cât mai repede contractul de antrenor al lui Laurenţiu Reghecampf pentru a fi înregistrat.

Cunoscut ca un tip profesionist, Laurenţiu Reghecampf (foto) a negociat ca la carte angajamentul său cu Steaua, după ce Gigi Becali a încercat să-i impună o clauză de reziliere în valoare de 3 milione de euro. Între timp, ProSport a aflat că, la rândul său, şi fostul antrenor al Concordiei a întârziat semnarea contractului până în ultima clipă deoarece patronul roş-albaştrilor nu era de acord cu unele lucuri propuse de tânărul tehnician. Mai mult, se pare că şeful Stelei s-ar fi plâns verilor săi, Giovani şi Victor, de cerinţele lui Reghe.

Surse din anturajul echipei din Ghencea au dezvăluit că omul care a salvat Chiajna de la retrogradare i-a cerut latifundiarului din Pipera ca, în cazul în care va fi demis, să primească despăgubiri în valoare de 3 milioane de euro! Adică fix suma pe care Becali o vrea în cazul în care antrenorul său ar pleca la o altă echipă înainte de expirarea contractului. "Nu este adevărat! Nu este nicio problemă cu contractul meu. O să vedeţi că voi sta pe bancă cu Chiajna", a explicat ieri antrenorul stelist.

Oficialii FRF aşteaptă şi azi contractul

În ciuda reacţiei antrenorului, ProSport a verificat ieri la FRF dacă roş-albaştrii i-au înregistrat contractul de muncă lui Laurenţiu Reghecampf, iar informaţiile obţinute se bat cap în cap cu ce

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°