Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încet, viaţa îşi intră în normal după uraganul-monstru Sandy. Americanii încep să vadă partea plină a paharului, urmează reconstrucţia care va resuscita economia. GALERIE FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, joi 1 noiembrie 2012 · ·

Uraganul Sandy şi-a făcut intrarea în istoria celor mai costisitoare furtuni îndreptându-şi puterea distructivă mai ales asupra New Yorkului, cel mai populat oraş american, unde a paralizat activitatea de pe Wall Street timp de două zile, ceea ce nu s-a mai întâmplat de 100 de ani, şi a provocat metroului cele mai mari pagube din istoria de 108 ani a sistemului. Cei mai pesimişti analişti estimează pagube totale de 50 miliarde dolari, provocate de inundaţiile masive, incendii, vântul puternic şi pene de curent, dar ei sunt liniştiţi în privinţa impactului general asupra economiei, cea mai mare a lumii. Încet, zonele calamitate încearcă să revină la normal, bursele nu doar că şi-au reluat activitatea, dar au şi debutat cu creşteri, iar analiştii îşi concentrează atenţia pe partea pozitivă a dezastrului, stimulul pe care-l vor oferi economiei şi pieţei muncii eforturile de reconstrucţie.

Efectul pozitiv multiplicator al eforturilor de reconstrucţie ar putea fi de cinci, spune Frank Holmes, director general la US Global Investors. Astfel, la pagube de 20 de miliarde de dolari, impulsul dat economiei de cheltuieli şi activitate ar echivala cu 100 de miliarde de dolari, scrie CNBC.

"America ştie să-şi revină şi îşi va revigora economia. Dacă guvernul a promis proiecte de infrastructură, apare efectul de multiplicare datorită căruia fiecare dolar investit va aduce o valoare de patru până la şase ori mai mare. Partea pozitivă se va vedea mai ales anul viitor", a afirmat Holmes.

Datele îi dau dreptate analistului. Eco­nomia a încetinit în trimestrul care a urmat uraganului Katrina, cel mai distrugător din istoria SUA, dar şi-a revenit rapid.

Efectele pozitive vor fi cel mai vizibile la constructorii de locuinţe, companiile de inginerie, furnizorii de materiale de construcţii şi producătorii de bunuri de folosinţă îndelun­gată. @N_P

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 3 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum o ora
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 2 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Marcel Ciolacu: Eu sunt ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA / Trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, să meargă să îşi reînnoiască vizele care expiră

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA. Premierul a ţinut să precizeze că trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, s

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Eurovision 2024: Peste 160 de milioane de oameni au urmărit competiţia. Motivul pentru care concursul a pierdut un număr însemnat de telespectatori

HotNews acum o ora
Peste 160 de milioane de persoane au urmărit concursul Eurovision 2024, care a fost transmis în direct în cele 37 de ţări participante la finală şi pe YouTube, estimează organizatorul - European Broadcasting Union (Uniunea Europeană de Radio şi Tele

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum 2 ore
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Vremea

București
acum

14°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

13°
lun.

8°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°