Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anunţul prefectului de Argeş privind Oltchim şi Arpechim

Publicat in Gandul, luni 25 februarie 2013 ·

Potrivit prefectului Cristian Soare, soluţiile au fost analizate luni, la o întâlnire a reprezentanţilor administraţiei şi sindicatului de la Divizia petrochimică Bradu cu parlamentarii de Argeş şi autorităţile judeţene.

"Una dintre soluţiile identificate ar fi privatizarea la pachet a Oltchim cu rafinăria Arpechim, prin găsirea unui investitor strategic. (...) O altă variantă ar fi repornirea Diviziei petrochimice Bradu fără repornirea rafinăriei Arpechim. Poate fi o soluţie ca Divizia petrochimică Bradu să repornească fără să se ţină cont de repornirea rafinăriei şi să poată fi dusă pe profit. Pentru punerea în practică a celei de-a doua variante ar fi necesară o finanţare de 10 milioane de euro pentru repornirea instalaţiilor şi de 50 de milioane de euro pentru începerea producţiei", a spus prefectul.

El a precizat că aceste soluţii urmează să fie discutate şi cu reprezentanţii Ministerului Economiei.

"Am trimis deja o adresă către ministrul Varujan Vosganian, pentru ca o echipă formată din specialişti în petrochimie, reprezentanţi ai administraţiei judeţene, parlamentari, să fie primită pentru o discuţie privind viitorul Arpechim. Domnul ministru Vosganian trebuie să aleagă dintre variantele pe care sunt convins că le cunoaşte, pentru a putea să o găsească pe cea mai bună dintre ele", a declarat prefectul Cristian Soare.

Directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că rafinăria Aropechim va fi demolată dacă nu va putea fi vândută.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, afirmă că OMV Petrom nu va demola Arpechim Piteşti, aşa cum a anunţat joi conducerea companiei petroliere, ci va sta "la dispoziţia" Guvernului în măsura în care statul va găsi o soluţie de integrare a rafinăriei cu combinatul chimic Oltchim.

Vosganian a adăugat că Mariana Gheorghe i-a spus că susţine efort

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°