După ce Institutul Naţional de Statistică a anunţat rezultatele finale ale recensământului din 2011, premierul Victor Ponta a afirmat, joi, în şedinţa de Guvern, că potrivit cifrelor INS, la referendumul din iulie anul trecut pentru demiterea preşedintelui s-au prezentat la urne peste 50% dintre alegători, iar astfel, pragul de participare ar fi fost atins, iar, implicit, Traian Băsescu, demis, dar a subliniat că “rezultatele nu le mai folosesc acum”. În replică, preşedintele a declarat că afirmaţiile lui Victor Ponta arată “din nou” o lipsă de responsabilitate.
Ponta: Am fost peste 50%
“Am văzut şi eu datele finale ale recensământului, mai bine mai târziu decât niciodată. Am fost peste 50% în 29 iulie care am dat «lovitura de stat», cum ar spune unii rămaşi în urmă, dar nu ne mai foloseşte prea mult acum”, a spus premierul Ponta în şedinţa de Guvern.
Afirmaţia lui Victor Ponta vine după ce INS a declarat că rezultatele definitive ale recensământului din 2011 arată că numărul total al populaţiei stabile care avea peste 18 ani era de 16.269.839 de persoane din populaţia stabilă a României. Astfel, întrucât la referendumul din iulie 2012 s-au prezentat la vot 8.459.053 cetăţeni, rezultă că pragul de participare de 50% plus 1 (din 16.269.839 milioane) ar fi fost atins, conform raţionamentului premierului.
Băsescu: Ponta e lipsit de responsabilitate
La scurt timp, şeful statului a răspuns declaraţiilor făcute de premier. Preşedintele Traian Băsescu a precizat, joi, răspunzând unei întrebări, că premierul Victor Ponta arată că a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate în ceea ce spune dacă a afirmat, în urma analizării datelor INS, că la referendum s-ar fi întrunit cvorumul pentru demitere: “Afirmaţia lui Ponta (potrivit căruia la referendumul de demitere din 2012 s-a întrunit cvorumul, n.r.) arată că a rămas acelaşi om lipsit de respo