Are 25 de ani, are talent, are blog. Şi viitorul în faţă dacă se maturizează
Pleacă Ciprian, vine Ciprian. Primul, de fapt nu ştim care este primul, a plecat de la Schalke spre Rapid, cel de-al doilea, care ar putea fi totuşi primul, se pregăteşte să ajungă la Schalke. Schalke 04 înseamnă Gelsenkirchen, important oraş industrial din bazinul Ruhrului. Vorbim despre Deac, dar mai ales despre Marica, desigur. Despărţirea lui Marica de Stuttgart era previzibilă, după cîţiva ani de contract în timpul căruia ceva l-a împiedicat pe jucătorul român să arate ce poate. Ce credeam noi că poate. Ce simţea el că ar putea da clubului din oraşul fabricanţilor de Mercedes, cu stadionul lipit de muzeul Mercedes. Maşina Mercedes, visul de bunăstare al tuturor românilor. Plus pachetul de Kent în buzunarul de la piept.
Intru din cînd în cînd pe blogul lui Ciprian Marica. Este un loc al confesiunilor şi al exprimării unor opinii interesante, legate de situaţii şi oameni din fotbalul de acasă. Nu cred că e doar un mod de a glosa pe marginea unei realităţi la care el este imun prin depărtare geografică şi detaşare contractuală. Am găsit periodic în postările lui Ciprian mîhnirea celui care se simte pus la conservare. Ca un automobil Mercedes, uns, îngrijit, alimentat cu cea mai bună benzină, zice tînărul de 25 de ani care a adunat 49 de selecţii la echipa naţională. Cu 16 goluri înscrise. Cu meciuri bune şi meciuri rele, cu poveşti amare, încărcate de ghinion. La adăpostul unui salariu care aplatizeză dramele vieţii. A ratat Euro 2008, pe care l-a început accidentat, iar apoi uitat pe banca de rezerve la partida contra Olandei. În recentul turneu din Brazilia al naţionalei a purtat banderola de căpitan. I-a plăcut atît de mult încît ar vrea să o păstreze. Sigur că da, în cazul în care Chivu nu se răzgîndeşte. Dar Chivu este un bărbat adevărat, un om serios, care nu-şi ia cuv
