Cu siguranţă unul dintre punctele slabe ale aplicării planului de ajustare fiscală din România a fost comunicarea. Lăsând la o parte discutiile privind corectitudinea măsurilor, etapizarea lor s.a., acţiunile dure implementate de guvernarea Boc nu au fost explicate într-un mod consistent auditoriului căruia purtătorii de mesaje i se adresau. Abundenţa cifrelor şi a elementelor tehnice, apelul excesiv la măsuri similare luate de către alte guverne – chiar şi din ţări dezvoltate, susţinerea necesităţii austerităţii necontinuată cu exemplul personal precum şi lipsa echităţii măsurilor (tăieri de salarii şi pensii urmate de furturi si risipă masivă a banilor publici) au condus la sancţionarea prin vot a decidenţilor de politici publice din acea vreme.
Pare că Guvernul actual nu a înţeles greşelile trecutului şi repetă unele dintre acestea. În afară de primul ministru şi 3 miniştri – ai educaţiei, muncii şi cel pentru dialog social, guvernarea este una tăcută. Ok, economia românească este într-o măsură importantă ruptă de politică, dar totuşi, să laşi canalele de ştiri goale de impactul măsurilor economice şi sociale adoptate mi se pare uluitor, cu mai puţin de două luni înainte de a cere votul cetăţenilor.
Nu ştiam că am trecut de la o guvernare comodă (bazată pe datorie, fără inovaţii de politici publice) la una tăcută, căreia încep să-i placă loviturile primite prin acuzaţiile publice privind lipsa implementării oricăror măsuri economice şi sociale.
Chiar nu înţeleg de ce premierul permite aşa ceva şi de ce ceilalţi miniştri sunt atât de zgârciţi în promovarea măsurilor pe care le implementează. A lăsa agenda publică (invadată, vedem bine, de escrocherii) să nu includă elementele de politici publice pe care le-ai adoptat mi se pare total nefiresc.
Este uimitor cât de mult timp ia publicarea rezultatelor auditului din ministere, care să arate