Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CORESPONDENŢĂ DIN SUA. Metropola americană iartă, dar nu uită

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 10 septembrie 2011 ·

Cu câteva zile înainte de comemorarea atentatelor din 2001, o organizaţie civică propune dragostea în locul răzbunării. Sursa: REUTERS

Dacă există cu adevărat şi în America biserici ale căror nume pot fi asociate cu sintagma "minune dumnezeiască", atunci Capela Sfântul Paul este cu siguranţă un astfel de locaş.

Construită în secolul al XVIII-lea, devenită loc de reculegere pentru primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington, capela a scăpat din atentatul din 11 septembrie 2001 fără măcar un vitraliu spart, deşi se afla la câteva sute de metri de "Gemenii" care sau prăbuşit.

"Remember to love"

După zece ani de la tragicul eveniment, iată că biserică de pe strada Fulton joacă din nou un rol important. În incinta sfântului locaş, activiştii unei organizaţii civice au început, joi, ceea ce s-a numit "New York, oraşul panglicilor albe".

La primele ore ale dimineţii zeci, apoi sute de oameni au primit, în curtea bisericii, câte o panglică albă, de câte o jumătate de metru, care avea imprimat la unul dintre capete "Remember to love" (Aminteşte-ţi să iubeşti!).

"Într-adevăr, acesta este mesajul nostru la zece ani de la atentate", spune Mark, un tânăr de culoare care munceşte de zor împărţind bucăţile de panglica albă. "Deci nu să urăşti, nu să te răzbuni, nu să arăţi că eşti ca cei care au pus la cale tragedia din 2001", subliniază acesta.

Este pentru prima dată, în ceea ce priveşte comemorarea atentatelor de la World Trade Center, când se foloseşte o astfel de metodă pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce s-a întâmplat atunci, un îndemn de a ierta, dar de a nu uita.

Oamenii vin, primesc panglica, iau un pix dintr-un coşuleţ de nuiele, scriu câteva cuvinte şi apoi leagă panglica de orice loc care permite aşa ceva. Gardul înconjurător, gărduleţele din jurul florilor, stâlpii din apropiere, ba chiar grilajul staţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 5 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°