Constantin TOIU
Istorisirile Signorei Sisi
Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2006, 280 p.
Un roman ca acela publicat acum citeva luni de Constantin Toiu, Istorisirile Signorei Sisi, ofera nu doar placerea de a reintilni un prozator autentic, ci si ocazia de a reflecta la urmatoarea intrebare: ce loc isi gasesc, in literatura de dupa Revolutie, noile carti de proza ale autorilor afirmati la virf in anii ’60-’70? Fapt evident, acestea sint mentionate destul de rar in bilanturile, clasamentele, panoramele s.a.m.d. ce vizeaza literatura ultimilor cincisprezece ani. Nu par sa mai conteze prea mult, pentru ca nu mai sint resimtite (pe drept sau pe nedrept) ca integrate fenomenului literar in desfasurare, ci mai curind ca apendice ale unor dosare deja clasate, ca inactuale epiloguri ale unor opere incheiate. Scriitori precum Nicolae Breban, Augustin Buzura, D.R. Popescu, Fanus Neagu au facut o vreme eforturi sa ramina in actualitate, strategia lor, bazata pe incercarea de a-si adapta vechile obsesii (politice si scripturale deopotriva), imposibil de expurgat, la realitatile epocii de tranzitie, esuind intr-o proza fara relief. Ultimii doi au optat, in Paolo si Francesca si respectiv Amantul marii doamne Dracula, pentru un romanesc kitsch forjat din imbinarea politicului caricat cu eroticul comercial, edificat pe ruinele vechilor parabole politice convertite in minore tablouri vivante. Augustin Buzura si-a reciclat, in Recviem pentru nebuni si bestii, temele favorite, caracteristice pentru viziunea sa de scriitor moralist, dar intr-o maniera grandilocventa, tezista, mutind binecunoscutele-i dezbateri morale in decorul lumii postrevolutionare corupte. insa autorul nu mai reuseste sa creeze personaje, conflicte epice autentice, nu mai percepe diferenta dintre fictiune si diatriba de gazeta sau de tribuna. Mai prolific, Nicolae Breban continua sa pu
