Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele au vândut titluri cu scadenţa mai mare de 5 ani

Publicat in Bursa, vineri 23 aprilie 2010 ·

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut, ieri, pentru prima dată după doi ani şi patru luni obligaţiuni de stat cu o maturitate mai mare de cinci ani, reuşind să împrumute 700 de milioane de lei prin redes-chiderea unei emisiuni la 10 ani care are scadenţa în 2017. Randamentul mediu la care au fost vândute obligaţiunile a fost de 7,02% pe an, cel maxim fiind de 7,09% pe an. Valoarea totală adjudecată a fost egală cu prospectul emisiunii de 700 de milioane de lei, iar cererea din partea băncilor s-a ridicat la 1,76 miliarde de lei.

Licitaţia organizată ieri a fost prima pentru obligaţiuni cu maturitatea de peste cinci ani organizată de Ministerul Finanţelor începând din ianuarie 2008. Atunci, MFP a refuzat toate ofertele băncilor.

Cea mai recentă emisiune de titluri de stat cu scadenţa mai lungă de cinci ani la care au fost acceptate oferte a fost organizată pe 20 decembrie 2007, când Finanţele au vândut obligaţiuni pe 10 ani de 178,9 milioane de lei, la un randament mediu de 7,47% pe an.

Conform calendarului, citat de Mediafax, Trezoreria statului vrea să atragă în trimestrul doi între 11 şi 13 miliarde de lei (circa 3 miliarde de euro) prin emisiuni de titluri de stat, volum apropiat de suma împrumutată în primele trei luni ale anului.

Vânzarea de titluri de stat reprezintă una dintre modalităţile pe care Ministerul Finanţelor le foloseşte pentru finanţarea deficitului bugetar din acest an, stabilit de către autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional la 5,9% din PIB.

La finele lunii februarie, deficitul bugetului general consolidat a fost de 1,08% din Produsul Intern Brut, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor a efectuat chetuieli cu dobânzile de 688 milioane de lei, echivalentul a 0,1% din PIB.

Suma totală pe care Ministerul Finanţelor a împrumutat-o de la începutul anului prin vânzarea de titluri de stat se

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 29 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 23 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 52 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 44 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°