Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonia bate Europa de Vest la numărul de IPO-uri

Publicat in Ziarul Financiar, luni 23 mai 2011 ·

Bursa de Valori din Varşovia atrage mai multe oferte publice iniţiale de acţiuni (IPO-uri) decât toate bursele vest-europene la un loc, în condiţiile în care companii din Slovenia, Lituania şi Ucraina se listează pe piaţa poloneză, arată o analiză a Bloomberg.

În cel de-al douăzecilea an de activitate, Bursa de la Varşova a înregistrat un număr record de 73 de IPO-uri, de aproape trei ori mai mult faţă de acelaşi interval al anului trecut, potrivit datelor procesate de Bloomberg. Nova Kreditna Banka Maribor, a doua cea mai mare bancă din Slovenia, şi Avia Solutions Group, cu sediul central la Vilnius, conduc grupul celor opt companii străine care s-au listat în Polonia din decembrie anul trecut. Bursele din 28 de oraşe vest-europene, printre care Londra şi Frankfurt, au înregistrat un număr de 45 de noi oferte publice de la finele anului trecut, faţă de 50 în acelaşi interval al 2010. În ceea ce priveşte mărimea ofertelor, Polo­nia este depăşită de Europa de Vest. Ofertele poloneze au strâns 777 milioane de dolari în acest an, cu o valoare medie de 10,7 milioane de dolari, potrivit datelor Bloom­berg.

În Europa de Vest, companiile au strâns 19 miliarde de dolari, cu o valoare medie a ofertelor de 423 milioane de dolari. "Listarea la Bursa din Varşovia oferă acces la un grup mare de investitori locali şi în acelaşi timp nu îi ţine captivi pe cumpărătorii străini", spune Jaroslaw Derylo, şeful diviziei de investiţii din cadrul companiei Wood & Co., care a fost implicat în oferta publică de acţiuni derulată de Kruk, cel mai mare recuperator de creanţe din Polonia.

Pe Bursa din Varşovia, volumele de tranzacţionare au crescut cu 41%, până la 16,3 miliarde de euro în primul trimestru al anului, în condiţiile în care Bursa din Budapesta a înregistrat o scădere de 36% a volumelor. La Praga, tranzacţiile au urcat cu 13%, până la 4,4 miliarde de euro. Mai m

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 6 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 8 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 11 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°