Sinodul din Constantinopol, ţinut în anul 1166, în vremea patriarhului Luca Chrysoverghi a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile ortodoxe: toţi creştinii să poftească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Însă înainte de intrarea în această perioadă de pregătire sufletească şi trupească, toţi creştinii se bucură de sărbătoarea nocturnă, Lăsatul secului, ultima zi în care se mai poate mânca din belşug. În această seară are loc un adevărat pelerinaj în cadrul căruia finii merg la naşi, copiii căsătoriţi la părinţi, nepoţii la unchi şi mătuşi, cerându-se iertare pentru eventualele neînţelegeri ivite pe parcursul anului. Cei care vin aduc daruri şi sunt invitaţi în casă, unde li se pune masa. Se încing discuţii şi vechile supărări sunt uitate, pentru că nu este bine să intri în Postul Crăciunului supărat.

PETRECERE ÎN FAMILIE

Tradiţia îndeamnă ca Lăsatul Secului să se petreacă în familie. La masă se strâng rudele apropiate şi prietenii şi se desfată cu mâncăruri alese: ciorbe, fripturi, plăcinte şi vin. Sărbătoarea se ţine ca apărare de boli, lovituri, protejarea holdelor de grindină etc. Fiind apropiată ca dată de sărbătoarea Filipii de Toamnă (15 noiembrie), urmată de Filipul cel Mare (Ovidenia, 21 noiembrie), de Lăsatul Secului se fac numeroase acte rituale, obiceiuri şi practici magice ce fac parte dintr-un scenariu al morţii şi renaşterii timpului. Astfel, uşile, porţile şi ferestrele sunt unse cu usturoi, spiritele rele sunt alungate prin zgomote şi împuşcături, păsările sălbatice sunt hrănite cu resturile rămase de la ospăţul de lăsatul secului, pentru a nu strica recoltele următoare, vasele din casă sunt întoarse cu gura în jos, pentru a nu intra în ele spiritele rele. Un alt obicei se referea la prezicerea vremii după pieptul găinii tăiate. Dacă pieptul era gras, iarna urma să fie grea, iar dacă era subţire,