10. F.C.Braşov 34 13 6 15 39-34 45 (-6)
Nu cu mult timp în urmă s-a încheiat sezonul 44. Jucătorii au plecat într-o bine meritată vacanţă, iar de mâine se întorc în iarbă pentru a pregăti sezonul următor. În vara trecută, înaintea începerii sezonului, formaţia galben-negrilor aniversa 75 de ani de la constituirea clubului Astra, prima denumire a actualei echipe formată în 1936, aniversare trecută cu vederea de cei implicaţi, fiind prezentată numai de cotidianul nostru.
Fluctuaţii la nivelul
lotului şi a băncii tehnice
Pe 9 iunie 2011, după mai multe runde de negocieri antrenorul Antonio Conceicao semna continuarea pe banca tehnică, stabilind programul de pregătire şi cantonamentul din Portugalia, unde urma să aibă loc şi meciurile test. Pe parcurs directorul general al clubului a fost numit fostul impresar Marcel Popescu, care avea ca obiectiv completarea lotului de jucători, pentru că majoritatea acestora îşi încheiaseră relaţiile contractuale. Astfel pe rând au plecat Robert Ilyeş, Cristi Oros, Felipe Teixeiras, Sabin Sburlea, majoritatea cu destinaţia Rapid alături de fostul preşedinte Dinu Gheorghe. Adrian Voiculeţ s-a întors la Pandurii de unde a fost împrumutat pentru ca exodul plecărilor să continue cu Ionuţ Voicu, Mihai Mincă, Cristi Hăisan. Anticipat plecaseră Năstăsie, Bălaşa, Dumitru, Cardoso, Vali Badea, Valentin Bădoi, Diarrasouba. Se poate afirma faptul că a plecat din lot o echipă cu rezerve cu tot.
Implanturi
importante înaintea cantonamentului
lusitan
Dacă o echipă a plecat urma ca locurile goale să fie completate. Au început să ajungă sub Tâmpa portarii Mario Felguieras şi Manuel Godinho, Hugo de Sousa, Bruno Madeira, Sebastian Paez, Ricardo Machado, Renato Kanu, Jonathan Dominguez la care s-au alăturat conaţionalii Horia Crisan de la Academia Gică Hagi, Adrian Voiculeţ de la UTA, Raul