Peste 2.000 de persoane, în majoritate tineri, protestează şi miercuri seară, pentru a patra zi consecutiv, în Capitală, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Participanţii la protest au ocupat bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti, pe o porţiune de aproximativ 150 de metri începând de la Universitate.
UPDATE 23.50 - Participanţii la protestul faţă de proiectul de la Roşia Montană au ocupat bd. Regina Elisabeta
În jurul orei 22.00, protestatarii s-au deplasat de la fântâna de la Universitate, pe strada Biseria Enei, însă s-au întors din drum după doar câteva zeci de metri, din cauza unor maşini de jandarmi care le-au blocat accesul spre Calea Victoriei.
După 45 de minute, o parte a protestatarilor au ocolit cordoanele de jandarmi şi au reuşit să ajungă în bulevardul Nicolae Bălcescu, pe care l-au blocat pe sensul Romană-Universitate. După ce s-au instalat pe carosabil, unii dintre ei, care au vrut să forţeze barajele formate din nou de jandarmi, au reclamat că aceştia ar fi folosit gaze lacrimogene.
Alţi protestatari au ocupat, în paralel, ambele sensuri ale bulevardului Regina Elisabeta, unde au venit ulterior, în jurul orei 23.30, şi cei de pe bulevardul Nicolae Bălcescu.
21.00 - Câteva sute de oameni protestează în Capitală,la Universitate, faţă de proiectul de la Roşia Montană
Câteva sute de persoane, în majoritate tineri, s-au adunat şi miercuri seară, pentru a patra zi consecutiv, în Capitală, la fântâna de la Universitate, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.
Protestatarii, care au ocupat trotuarul de la fântână şi sunt încadraţi de jandarmi, scandează, fluieră şi agită steaguri şi cartoane cu mesaje de protest.
O parte a lor fac zgomot cu pet-uri în care au băgat pietricele, bat din palme şi la tobe africane.
Un tânăr cu o portavoce le-a mulţumit pentru prezenţă