Daniel Sandru Sa plecam de la origini, si anume de la Securitate, caci fara aceasta institutie eroista nimic din ce a fost nu ar fi fost in anii comunismului. Si dupa, pana astazi. Brat inarmat al Partidului Comunist, Securitatea a fost proiectata sa confunde spatiul public si cel privat intr-unul, identificandu-se cu statul, sa sugrume individualitatea si, la modul fundamental, sa ucida. Sa nimiceasca, practic, tot ceea ce reusise, cu greu, sa construiasca ideea de Romanie moderna - o bruma de capitalism, o letcaie de democratie si niscaiva premise ale unui stat cu viitor european. Sa ne referim, acum, la ceea ce s-a intamplat in curioasa si pe deplin sinuoasa noastra tranzitie postcomunista. Securitatea s-a replicat, militar, civil ori politic, la nivelul intregii societati, ocupand principalele zone de influenta.

Si-a postat, mai intai, oamenii in pozitii-cheie, pe linie guvernamental-administrativa. I-a aranjat apoi in zona afacerilor de miliarde, pentru ca intregul joc trebuia sustinut cu bani. Cand a simtit ca restabilirea e "in conformitate cu normele", si-a zis ca-si poate permite si putina democratie, asa incat a lasat societatea civila sa vocalizeze pe tema anticomunista si a deschis porti parlamentare pentru Legea Ticu. De aici incolo, si-a permis chiar "sa sacrifice" cativa pioni, dar nu prea multi, dupa care au urmat "surprizele" preparate din vreme, gen Carol Sebastian, Mona Musca si Sorin Antohi. Atat cat sa decredibilizeze Legea Ticu, sa introduca o megadubitatie sociala si sa stearga diferentele dintre cei numiti mai sus si cei de teapa unui ticalos, a unui tortionar perfect precum Plesita. A venit si prezentul, cel in care asistam, parca senini, la o restauratie. Indignare de tip paroxistic, cel care a pus la pamant institutia menita, de pe urma Legii Ticu, sa-i arate cu degetul pe politistii politici comunisti, anume CNSAS, este u