Oamenii de ştiinţă se distrează făcând studii aprofundate despre subiecte "lipsite de interes" cu necesităţile stringente ale omenirii. "Au, oare, oamenii de ştiinţă unele probleme de adaptare?", se întreabă prestigioasa revistă. Răspunsul, foarte ferm, l-a oferit un profesor universitar de psihiatrie, de la UCLA: "Toţi cei pasionaţi de cercetare sunt, mai mult sau mai puţin, stresaţi de către cei care îi finanţează. Aceştia le cer rezultate. De aceea, când vor să scape de stres, savanţii "se revoltă" şi studiază tot felul de trăsnăi, care nu par să folosească la nimic. Atunci se simt liberi. De fapt, toate aceste descoperiri îşi găsesc, ulterior, utilitatea". Iată câteva dintre descoperirile trăsnite făcute în anul 2006.
Banii au mirosul… proprietarilor
Deşi multă lume crede sincer că banii nu au miros, adevărul este că banii, fie că sunt de hârtie sau de metal, poartă mirosul celor care i-au atins. Chimiştii laboratoarelor Scotland Yard-ului au reuşit să pună în evidenţă cum se "ataşează" de bani unele substanţe eliminate de piele, doar printr-o simplă atingere. Fierul conţinut în metalul monedelor sau în hârtia din care sunt alcătuite bancnotele reacţionează cu uleiurile volatile eliberate de piele. Ceea ce rezultă este "mirosul banilor", care se schimbă imediat ce banii îşi schimbă proprietarul.
Amazonul a curs şi în sens invers
Fluviul Amazon este deja cunoscut pentru recordurile sale. Totuşi, un grup de geologi brazilieni a avut nevoie de studii şi măsurători care au durat mai bine de trei ani pentru a dovedi că, în urmă cu mai multe milioane de ani, acest fluviu a curs în sens invers!
Descoperirea a pornit de la constatarea că, şi astăzi, pe anumite porţiuni, fluviul curge în sens invers.
Păianjenii ţipă când se împerechează
Femelele de păianjeni ţipă atunci când fac sex cu partenerii lor. Un savant italian s-a strădui