„În şcoala noastră cel mai tânăr elev are mai puţin de trei ani, la grupa mică de grădiniţă, iar cel mai în vârstă are 55 de ani, la clasa cu frecvenţă redusă“, povesteşte Emil Gherghescu, directorul Liceului Ion Creangă (Pedagogic) din Tulcea. În total, la acest liceu învaţă peste 1.100 de elevi, mulţi dintre aceştia fiind din mediul rural.
S-au trezit cu un premiu consistent pentru şcoală după ce o elevă din clasa a VI-a s-a înscris la un concurs on-line. Ioana Laura Barbu(13 ani) era în clasa a VI-a (la final) atunci când, timp ce căuta ceva pe internet, a găsit concursul organizat pentru prima dată în acest an de RechiziteleMele.ro.
„Acolo te înscriai cu nişte caiete folosite şi primeai, în loc, caiete noi. Nimeni nu a ştiut că m-am înscris la acest concurs, nici colegii, nici profesorii, nici măcar părinţii“, spune Ioana Laura.
Tânăra s-a înscris cu 15 caiete folosite şi a câştigat concursul. Premiul, pentru şcoală, este unul consistent: 9.000 de caiete şi un voucher de 5.000 de lei pentru Liceul Ion Creangă din municipiul Tulcea.
„Noi deja am făcut cumpărăturile, am achiziţionat două laptop-uri, unul pentru cabinetul de limba română, urmând ca reprezentanţii şcolii să stabilească ce se va întâmpla cu al doilea. Am achiziţionat şi o tablă pentru cabinet, respectiv o tablă pentru cancelarie, astfel încât toată şcoala să beneficieze de acest premiu câştigat prin implicarea elevei Ioana Laura Barbu“, spune diriginta fetei, Ana Gabriela Matei, profesor de limba română la Liceul Pedagogic.
Directorul şcolii, Emil Gherghescu, a spus că aceste caiete primite din partea Dacris şi RechiziteleMele.ro vor fi distribuite elevilor, cu precădere celor care provin din familii cu dificultăţi materiale.
„În total, în şcoala noastră învaţă peste 1.100 de elevi, mulţi dintre ei fiind din mediul rural. Vom avea