Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lobo Antunes: „Fiecare femeie e prima femeie”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 mai 2009 ·

INTERVIU EXCLUSIV EVZ. Scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes, aflat în România pentru a lansa „Ordinea naturală a lucrurilor”, spune că fiecare experienţă de viaţă sau de iubire este unică. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Antonio Lobo Antunes, scriitor portughez candidat la Premiul Nobel pentru literatură, a fost unul dintre puţinii interlocutori întâlniţi, care mi-a răspuns la multe întrebări cu alte întrebări. Şi-a cântărit vorbele de fiecare dată şi, pe tot parcursul interviului, mi-a desenat pe o foaie, cu un stilou Mont Blanc, figurine cu fetiţe, umbrele, floricile, inimioare, reprezentându-şi într-un stil „naiv” şi haios toate gândurile.

Mi-a spus că şi atunci când scrie îşi desenează cuvintele, că nu foloseşte niciodată computerul, pentru că aşa e mai apropiat de vorbele sale. Aflat pentru a treia oară în România, Antonio Lobo Antunes, în vârstă de 67 de ani, a spus că simte aici ca acasă, pentru ca noi, latinii, suntem foarte calzi şi foarte asemănători.

Fost medic psihiatru, care a părăsit medicina de dragul literaturii, fost luptător în Angola, între 1970 şi 1973, în timpul războiului colonial, autorul portughez e profund preocupat în cărţile sale de problema morţii.

Antunes afirmă că nu scrie ca nimeni, că a căutat să-şi găsească propria voce pentru că fiecare suntem unici, aşa cum pentru un bărbat ”fiecare femeie e prima femeie” în unicitatea ei.

Romanul său „Ordinea firească a lucrurilor”, editat de Humanitas Fiction, va fi lansat astăzi, de la ora 17.00, la Libăria Cărtureşti.

Ce îmi desenaţi acolo?

Îţi desenez cu drag.... (zâmbeşte). Nişte flori, nişte umbrele, o fetiţă, două fetiţe, trei fetiţe care zâmbesc...Plouă cu inimioare. Ştii de ce? Îmi place să fiu aici, sunt pentru a treia oară în România. Am primit şi premiul Ovidius în 2003. Voi merge la Constanţa pentru a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 54 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

VIDEO Surpriza sezonului în Formula 1 » L-a devansat pe Verstappen și a câștigat prima cursă din carieră: „Era timpul, nu?!”

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Lando Norris (24 de ani), pilotul celor de la McLaren, a câștigat Marele Premiu de Formula 1 de la Miami. Este primul triumf din carieră în „Marele Circ”.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 43 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°