Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs Naţional de Vinuri „Bachus 2012”

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 11 octombrie 2012 ·

Timp de 2 zile, cele mai rafinate vinuri româneşti se vor întrece la Focşani, în cadrul celei de-a III-a ediţii a Concursului Naţional de Vinuri „Bachus 2012” – organizat de către Consiliul Judeţean Vrancea şi Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România. Concursul este deschis tuturor categoriilor de vin, produse în conformitate cu reglementările UE, iar probele participante la concurs trebuie să provină dintr-un lot omogen şi să respecte condiţiile de ambalare şi marcare în conformitate cu reglementările în vigoare. Fiecare probă va fi însoţită de formularul de înscriere şi de buletinul de analiză ce cuprinde principalii parametri fizico-chimici. În concurs se vor înscrie câte 2 butelii (cap. min. 0,75 l) pentru fiecare probă.

Producătorii şi distribuitorii îşi pot înscrie vinurile în competiţie la următoarele secţiuni : Vinuri liniştite: este vorba de vinuri tinere inclusiv recoltă 2012 şi de vinuri de colecţie (mai vechi de 2006 inclusiv). Urmează categoriile vinuri efervescente, vinuri speciale şi băuturi spirtoase şi băuturi pe bază de vin (vinarsuri).

Categoriile de vinuri în concurs sunt : vinuri albe liniştite nearomate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri albe semiaromate şi aromate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri roze şi roşii (seci, demiseci, demidulci, dulci).

Pentru a se înscrie la concurs, producătorii sau distribuitorii trebuie să trimită mostrele însoţite de buletinul de analize la Camera Agricola Vrancea, str.Cuza Voda nr.75 Focşani, jud.Vrancea. Documentele de însoţire a probelor vor menţiona: destinatarul, expeditorul şi specificaţia „Mostre concurs fără valoare comercială”.Termenul limită de primire a probelor în concurs este 16 octombrie 2012, ora 24.00.

La ediţia precedentă, marele câştigător al Concursului Naţional de Vinuri a fost Vincon Vrancea SA, care a luat cele două medalii de aur

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°