Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actualitatea

Publicat in Romania Literara, miercuri 14 iunie 2000 ·

Un spirit european

ORIZONT nr. 5 îl sărbătoreşte pe Mircea Martin la 60 de ani ("e o vîrstă care mă indispune la modul cel mai direct, agresiv, visceral chiar", mărturiseşte sărbătoritul. Ca să-l consoleze, "de la înălţimea vîrstei sale", Livius Ciocârlie îl asigură că se poate şi mai rău!). Textele aniversare au în ton ceva din sobrietatea subiectului lor: efuziunii afective i se preferă, cu cărţile pe masă, relevarea meritelor de critic şi teoretician literar. Ceea ce a decupat însă Cronicarul pentru arhiva lui cu o samă de oameni de seamă este confesiunea-autoportret provocată de Adriana Babeţi printr-o convorbire cu titlul Criticul şi umbra lui. Deşi nu mai locuieşte în Reşiţa natală de (asta e!) patru decenii, Mircea Martin resimte şi azi ca apăsătoare atmosfera Capitalei din cîmpie, "cu o lipsă cronică de claritate şi prospeţime", dar şi potopită de gunoaie, sufocată de mitocănie: "E reprobabilă, incalificabilă neglijenţa serviciilor de salubritate ale Primăriei, dar şi această exhibare sadică şi cinică a mizeriei e stupefiantă şi condamnabilă. Ca şi cum gunoaiele ne-ar murdări pe toţi! Este un mod al "mitocanului" - specie de care Bucureştiul e plin, din păcate - de a se bucura de libertate şi de a reacţiona la oferta încă timidă a societăţii de consum. Lipsa de civilitate e în curs de generalizare, cohorte de tineri bucureşteni afişând aceeaşi convivialitate agresivă, acelaşi limbaj trivial ca şi cei recent căpătuiţi în Capitală." (În paranteză fie spus, dacă în privinţa "resturilor menajere", noul primar va face poate, demonstrativ, ceva, cu gunoaiele umane şi mitocănia nu există speranţă, atîta vreme cît minoritatea civilizată şi onestă n-are cum să-şi impună un reprezentant). * Întrebările Adrianei Babeţi referitoare la părinţi, copilărie, studii, profesori, primesc răspunsuri ce schiţează biografia unui om cunoscut doar prin bibliografie şi re

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 5 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 5 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 11 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°