Întrebat cum comentează declaraţia preşedintelui Traian Băsescu despre presiunea incredibilă pe care USL o pune pe instituţii, respectiv pe Justiţie şi Servicii, vicepremierul Liviu Dragnea a răspuns: "Doamne, iartă-mă! Cum să pună USL presiune pe Justiţie?".
"Nu, USL nu face aşa ceva", a răspuns Dragnea care a evitat însă să comenteze afirmaţia şefului statului potrivit căreia Mona Povniceru a fost o "catastrofă" la ministerul Justiţiei, arătând că a colaborat bine cu aceasta, ca ministru.
"Pot să spun despre perioada de când eu sunt în Guvern, am colaborat foarte bine cu doamna Pivniceru pe ceea ce înseamnă pregătiri de şedinţe de Guvern, pregătiri de acte normative, strategia naţională anticorupţie. Eu am colaborat bine, nu ştiu ce informaţii are preşedintele", a mai spus Dragnea.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la B1TV că USL exercită o presiune incredibilă pe instituţii, adică pe Justiţie şi Servicii, astfel încât este necesară o iniţiativă care să contrabalanseze această presiune.
Preşedintele a mai declarat că opoziţia, presa, societatea civilă nu pot contrabalansa această presiune a USL.