Procurorul general al României, Laura Kovesi, şi-a prezentat joi, cu ocazia propunerii de reînvestire în funcţie făcută de ministrul Justiţiei, priorităţile pe termen scurt şi mediu, printre care şi preluarea poliţiei judiciare de către Ministerul Public.
Kovesi a explicat că dubla subordonare a lucrătorilor de poliţie judiciară faţă de instituţii ce pot avea priorităţi diferite duce la diminuarea eficienţei acestei stucturi, care efectuează cercetări în peste 95% din cauzele penale înregistrate. "Soluţia firească este ca organele de urmărire penală să activeze în cadrul aceleiaşi instituţii, cu o conducere unică, fiind necesară demararea unei dezbateri publice pentru identificarea cadrului şi a soluţiilor legislative optime", a spus procurorul general.
De asemenea, Kovesi a spus că trebuie continuat proiectul de unificare a statisticilor Ministerului Public cu cele ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, deoarece "nu se justifică existenţa statisticilor diferite pentru poliţie şi parchet, în contextul în care activitatea de urmărire penală este unică".
Procurorul general a mai prezentat Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii priorităţi ca alocarea de fonduri proprii pentru organizarea activităţilor de flagrant fiecărei unităţi de parchet, conectarea tuturor unităţilor de parchet la baze de date cuprinzând informaţii utile în activitatea de urmărire penală, achiziţionarea şi adaptarea unui sistem informatic de gestionare a documentelor în format electronic care va permite identificarea rapidă a dosarelor înregistrate la unităţile de parchet.
Kovesi şi-a prezentat, joi, raportul privind activitatea desfăşurată pe perioada exercitării mandatului în perioada octombrie 2006-septembrie 2009.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a susţinut joi, în cadrul şedinţei Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al