Senatul a respins, ieri, cu 94 de voturi „pentru“, 30 „împotrivă“ şi o abţinere, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Proiectul prevede reducerea de la 50% la 30% a pragului de validare a referendumului.
Potrivit aceluiaşi proiect de lege, rezultatul consultării populare este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25 la sută din cei înscrişi pe listele electorale permanente.
Solicitarea preşedintelui urmează să fie trimisă Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Preşedintele a cerut în 11 iulie Parlamentului reexaminarea legii, solicitând păstrarea pragului de 50% din legea în vigoare.
„Considerăm că este oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor“, se arăta în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului.
Ce urmăreşte USL
Cum se explică graba majorităţii USL, care a abordat legea referendumului chiar din a doua zi a noii sesiuni, în condiţiile în care prima zi a fost rezervată alegerii noilor Birouri Permanente?
Curtea Constituţională a decis că actul normativ este constituţional în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.
În aceste condiţii, liderii USL au anunţat că vor să organizeze referendumul pentru modificarea Constituţiei o dată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014.
Pentru ca scenariul să fie posibil, legea trebuie să intre în vigoare cel mai târziu în noiembrie 2014. Ultimul obstacol în calea planurilor USL este preşedintele Traian Băsescu, care a refuzat să promulge legea. Cum Constituţia permite şefului statului o singură cerere de