Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oana, Tudy şi Pepe: vrăji pentru ménage à trois!

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 decembrie 2011 ·

Triunghiul amoros - Oana, Pepe, Tudy - a dat dureri de cap până şi vrăjitoarelor. Sursa: LIBERTATEA

Nu mai puţin de patru agende cu câte 30-40 de persoane cunoscute şi cu CNP-urile acestora au luat anchetatorii de la vrăjitoarele "Melisa- Regina Magiei Albe" şi "Vanesa-Regina Magiei Negre", acuzate că ar fi escrocat zeci de VIP-uri autohtone.

"Au spus că toate reclamaţiile Oanei Zăvoranu sunt, de fapt, răzbunări ale acesteia pentru că ele nu au vrut să-i facă farmecele pe care vedeta le-ar fi cerut. Oana ar fi vrut să o omoare pe mama sa şi să se întoarcă Pepe la ea, dar şi ca Tudy să-i accepte relaţia cu Pepe. Îi vroia pe amândoi", a precizat, pentru EVZ, unul dintre anchetatori.

Cele două vrăjitoare au recunoscut că i-au dat în cărţi Oanei de câte două ori, dar au declarat că ar fi luat de la aceasta câte 200 de lei de "şedinţă".

Vrăjitoarele au mai spus că nu-i cunosc pe cămătari şi au precizat că ele se roagă, folosesc tămâie, plante şi apă sfinţită. Dar, în cele din urmă, au înlocuit în declaraţia scrisă "sfinţită" cu "tămăduitoare", atunci când anchetatorii le-au întrebat dacă iau apa de la preot.

Blesteme pentru anchetatori

Atât cât au stat în faţa oamenilor legii, vrăjitoarele s-au "răcorit", blestemându-i. Deloc intimidaţi, aceştia s-au amuzat şi le-au înregistrat pe reportofon, apoi au făcut glume, arătându- le cruciuliţele. "M-au blestemat să crăp la primul pătrar de lună", a spus anchetatorul. Alte blesteme de genul "Să nu ai copil în viaţă!", "Să nu ai linişte pe pernă!", "Când oi avea sufletul în pântec, atunci să-l pierzi!", "Când oi avea soartă cu bărbatul pe pernă, atunci să rămâi fără el!", au ieşit fără niciun fel de reţinere din gura vrăjitoarelor care au fost eliberate, din lipsă de probe.

La farmecele "Melisei" şi "Vanesei" au apelat zeci de VIP-uri, care ar fi răma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°