La 10 septembrie 1986, într-un meci contând pentru preliminariile Campionatului European din 1988, România învingea Austria, la Bucureşti, cu scorul de 4-0, prin golurile înscrise de Ştefan Iovan (2), Marius Lăcătuş şi Gheorghe Hagi, dar o săptămână mai târziu selecţionerul Mircea Lucescu era îndepărtat din funcţie.
"Lucescu nu poate fi în acelaşi timp şi selecţioner şi antrenor la Dinamo", au decretat, dintr-o dată, mai marii PCR, fără să mai ţină cont de faptul că echipa naţională era într-o creştere evidentă faţă de campania trecută de calificare, cea pentru Campionatul Mondial din 1986, ratată de "tricolori" în principal din cauza acelei înfrângeri memorabile de pe fostul "23 August", 0-1, cu Irlanda de Nord, şi a "blatului" făcut de aceeaşi echipă a Irlandei de Nord cu sora ei mai mare, Anglia.
8 octombrie 1986. România dispută un joc de verificare la Tel Aviv, în compania Israelului, ocazie cu care Emeric Ienei îşi face debutul pe banca tehnică a primei noastre reprezentative. Gazdele au deschis scorul în minutul 2, dar, în urma unei evoluţii entuziasmante, "tricolorii" răstoarnă rezultatul şi câştigă în final cu 4-2. Iar şefii PCR, aceiaşi care l-au mazilit pe Mircea Lucescu, se felicită deja pentru decizia de a-l aduce la cârma naţionalei pe Ienei. "El este cel care ne va duce la Mondiale!"
A RATAT EUROPENELE
Până atunci însă, naţionala României avea de dus la capăt o altă campanie de calificare, şi ea la fel de importantă şi începută cum nu se poate mai bine de Mircea Lucescu. Numai că meciul cu Spania de la Sevilla, primul oficial al lui Ienei ca selecţioner, se termină prost pentru "tricolori", care pierd cu 1-0.
Mai departe, România învinge de două ori Albania, 5-1 la Bucureşti şi 1-0 la Tirana, îşi ia revanşa în faţa Spaniei, pe care o învinge într-o manieră categorică în Ghencea, sc