Arătaţi-vă adevărata fire, fără să mai aşteptaţi îndemnuri de la stăpânire! România e o vacă de muls şi trebuie mulsă!
V-aţi obişnuit, cred, cu apelativul de „vuvuzea", „trompetă" sau „tonomat". Cineva, cu siguranţă mogulul rău, bagă banul în fantă şi scribălăul secretează texte potrivite. Dl preşedinte şi-a fixat la stâlpul infamiei adversarii. Cu limbă ascuţită, intuiţie şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, a încondeiat mulţi ziarişti potrivnici. Publicul i-a pus la index, ce e mai lucrativ decât calomnia? E suficient să ai o simplă părere contrară Cotrocenilor şi, brusc, eşti abonat din oficiu la hidrantul lui Vîntu, la petrolul lui Păturiciu şi la Securitatea lui Felix. Trăim într-o ţară liberă şi libertatea de opinie e un drept pus între paranteze de cei cărora nu le plac concluziile libertăţii. Dar... viceversa? Dar despre cei care laudă cu sârg puterea ce părere să ne facem? Celor cărora preşedintele, primul ministru sau duduia Lenuţa le sunt mai dragi decât soarele sfânt de pe cer - pe unde să le scoatem cămaşa? La ei o fi dragoste curată, pasiune ardentă, iubire de moşie şi nu se pune! Te pomeneşti! Nu zic nu. Totul e posibil, mai ales într-o ţară liberă, ca a noastră. Numai că există exemple atât de gogonate încât, vorba cronicarului, se sparie gândul. Păi să numărăm, coane Fănică!
Primul a fost Traian Ungureanu. Greu de găsit opinent mai focos şi mai bătăios ca Domnia Sa. Scria în ziarul mogulului cel rău. Şi tot de acolo îşi lua banii. Doar că, fire sensibilă, TRU mai lua şi bani de la partid pentru propagandă. Răsplata? Un post de europarlamentar, care-l va scuti, până la adânci bătrâneţi, de grija zilei de mâine.
Dragostea învinge! La fel a învins şi în cazul lui Sever Voinescu, polemist de talent şi discipol al lui Pleşu. Măi, să fie! Tot de la mogul - mogulul rău, să fim înţeleşi - şi-a luat banii, până a fost răsplătit cu
