Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PLAGIAT PONTA. Raportul Universităţii Bucureşti, trimis cu o lună ÎNTÂRZIERE la Ministerul Educaţiei. NU există nici un termen pentru ca Ecaterina Andronescu să se pronunţe

Publicat in Romania Libera, joi 18 octombrie 2012 ·

Universitatea Bucureşti a amânat să trimită raportul în cazul plagiatului Ponta fără a oferi vreo explicaţie. Pe 20 iulie Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a decis că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat. Pe 12 septembrie, Senatul a luat cunoştiinţă de conţinutul raportului oficial în care se menţiona plagiatul premierului şi l-a aprobat.

Tot pe 12 septembrie, rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru ne spunea că "Universitatea Bucureşti va trimite Ministerului Educaţiei, la începutul săptămânii viitoare, cele două rapoarte (al Comisie şi un alt întocmit de trei jurişti n.red.), care vor fi însoţite de o scrisoare oficială din partea instituţiei care atestă că premierul Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat".

CITEŞTE ŞI Universitatea Bucureşti: Ponta a PLAGIAT dar nu putem face nimic în privinţa retragerii titlului de doctor

Numai că, surprinzător, joi, Mircea Dumitru a precizat pentru Mediafax că raportul în cazul Ponta a ajuns la Ministerul Educaţiei abia ieri, pe data de 17 octombrie. "Raportul cuprinde tot ceea ce am anunţat public de fiecare dată şi poartă semnătura tuturor experţilor care s-au pronunţat pe respectiva lucrare. Raportul a fost semnat de mine, în calitate de rector al Universităţii Bucureşti", a spus Mircea Dumitru fără să explice întârzierea în trimiterea raportului.

"Nu am avut timp să citesc raportul de plagiat"

Anterior, Dumitru ne precizase că Universitatea nu poate să ia nici o măsură împotriva lui Victor Ponta şi nici nu poate propune vreo sancţiune deoarece acesta este demnitar. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este singura în măsură să îl deposedeze pe Ponta de titlul de doctor, să propună alte sancţiuni mai puţin dure sau chiar să decidă că, în opinia ei, nu e vorba de nici un plagiat.

CITEŞTE ŞI Surse universitare: şansele ca Victor Ponta să primească

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 35 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 26 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°