(...din vremea în care finii şurubari din service nu îi luaseră încă în puterea lor nici pe micuţa Sony-a, nici pe micul Noki, nu apucaseră încă să le intre în memorie şi să le şteargă amintirile unei lumi care se arăta în toată splendoarea ei de două sute de prenume, prenume şi nume, sau porecle, lăsînd-o pustie şi neagră precum un ecran adormit.) Poza 1: Steluţă luîndu-şi primul abonament Cent x 2, ca să poată vorbi cu 2 prieteni, 200 de minute, la orice oră din zi şi din noapte, pentru numai un cent minutul. Poza 2: Steluţă luîndu-şi al doilea abonament, Cent de week-end, ca să poată vorbi 500 de minute în weekend, cu un cent, pentru că Steluţă are peste 2 prieteni. În fundalul acestei fotografii o putem vedea bine şi auzi limpede pe mama lui Steluţă, urlîndu-i "Eşti nebună!". Poza 3: Telefonul de acasă a lui Steluţă, odihnindu-şi tastele incolore pe un fond albastru şi fondul albastru pe un mouse-pad cu Timpul rămas: restul vieţii tale. Proprietara acestor obiecte, Steluţă, este o fată, de vreo 25 de ani, a cărei mare pasiune este, după cum aţi înţeles, vorbitul la telefon. Nu dă bani pe haine, pe cosmetice, pe mîncăruri şi este, în general, zgîrcită cu sine, însă pentru a da telefoane după pofta inimii nu ezită, în fiecare lună, să plătească facturi care însumate dau peste două salarii minime pe economie. Pentru că acest lucru are un vag iz de dependenţă, pe care oamenii obişnuiţi n-ar ezita să o numească ţăcăneală, povestea este demnă de a fi înregistrată. Spre deosebire de fotografiile cu obiecte, care au fost floare la ureche şi pentru cineva care nu se pricepe cine ştie ce la pozat, cele care urmează au fost făcute cu îndelungi eforturi, pentru că personajul central, pe care, dacă era băiat poate că l-ar fi chemat Diez, cine ştie, neavînd linişte în pielea ei şi între lucrurile din jur, se sustrage fără să bagi de seamă la final, tocmai cînd să zic