Ce iese dintr-o seară călduroasă condimentată cu artişti lirici ai momentului, muzică clasică, cele mai îndrăgite fragmente din opere şi operete dintr-un program variat şi un parc unde intrarea este liberă? Am fi tentaţi să credem că haos, având în vedere faptul că trăim în România, o ţară inundată de piţipoance şi vulgaritate. Dar n-a fost aşa.
Muzica clasică este o minune nu o plictiseală! Asta vor să demonstreze artiştii de la Opera Naţională din Bucureşti. Aşa că, pe 20 august, i-au invitat pe bucureşteni la cea de a cincea ediţie a concertului în aer liber „Promenada Operei”.
Cu o oră înaintea începerii spectacolului, esplanada Operei Naţionale Bucureşti (ONB) a fost „asaltată” de mii de oameni. Nu au venit ei îmbrăcaţi la patru ace, aşa cum se obişnuieşte atunci când intri în „catedrala” Operei, dar au venit pregătiţi cu o anume eleganţă a sufletului şi de atitudine. Scaunele puse la dispoziţie de organizatori au fost insuficiente, fapt pentru care mulţi dintre spectatori au fost nevoiţi să urmărească spectacolul din picioare sau pur şi simplu întinşi pe iarbă.
Spectacolul a fost deschis cu „Kaise-Walzer” („Valsul împăratului”) de Johann Strauss şi a continuat cu arii din opere celebre sau canţonete care au făcut deliciul multor generaţii de iubitori ai muzicii de gen, cum ar fi „Le veau d’or” din opera „Faust” de Charles Gounod, „Il lacerato spirito” din opera „Rusalka” de Giuseppe Verdi, „La ci darem la mano” din „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart sau aria Adelei din Actul al III-lea al operetei „Die Fledermaus” („Liliacul”) de Johann Strauss, „O sole mio”, „Granada”.
Poate că la început au existat sceptici care s-au lăsat influenţaţi de prejudecata că muzica clasică, mai ales opera, este numai pentru un anumit gen de oameni, că nu se poate înţelege sau este demodată, dar după ce au ascultat ariile în interpretarea minunaţil
