Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc: Nu e loc de populism în buget

Publicat in Romania Libera, vineri 4 noiembrie 2011 · ·

Prim-ministrul Emil Boc a declarat vineri că bugetul pe anul 2012 nu va conţine măsuri populiste. El a răspuns astfel unei întrebări despre garanţiile pe care vicepreşedintele UDMR Laszlo Borbely le-a cerut pentru creşterea pensiilor şi salariilor din sectorul bugetar în 2012, relatează Agerpres.

"Am discutat deja filosofia bugetului pe 2012 şi în această săptămână vom intra în fază finală în cadrul negocierilor cu CE, FMI şi BM. Din nou va fi vorba de o asumare responsabilă de către Guvern a destinului României. Asumarea responsabilă înseamnă că nu e loc de populism şi derapaje economice sau loc pentru experimente pe seama interesului ţării. Limita maximă de deficit este potrivit angajamentelor europene 3% din PIB. Datorită incertitudinilor care există în Europa pe pieţele financiare, datorită incertitudinilor legate de costurile de finanţare a deficitului României şi mă refer aici la guvern, voi propune în calitate de prim-ministru şi coaliţiei şi parlamentului un proiect care să pornească de la un deficit de 1,9% ca o manieră responsabilă de a gestiona viitorul României în perioada imediat următoare. Acestă propunere prudentă răspunde nevoii de stabilitate a ţării şi de a ne pregăti de cazul în care lucrurile se înrăutăţesc în Europa", a spus Boc.

El a precizat că, în cazul în care situaţia economică internaţională nu se va înrăutăţi, România îşi poate majora deficitul bugetar în interiorul marjei de 3%.

"Dacă lucrurile nu se vor înrăutăţi în Europa şi situaţia se va stabiliza, România poate merge cu nivelul deficitului aşa cum a fost agreat cu organismele internaţionale până la maximum 3% din PIB, 2,5% pe chase, 3% pe ESA, aceştia sunt termenii", a precizat premierul.

Potrivit premierului, această abordare precaută este necesară pentru a evita alte măsuri de austeritate în anul 2012 în caz că situaţia economică europeană s-ar înrăutăţi. @

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum 34 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum 18 minute
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 3 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

News.ro acum 12 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League. Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a ma

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°