Comunismul şi corporatismul lucrează în Capitală la mai multe capete: cele ale liniilor de metrou. Sursa: Codrin Prisecaru
Contrastele Capitalei se văd cel mai bine la capăt de linie. Ultimele staţii ale metroului bucureştean duc către capitalismul care înfloreşte la Pipera sau către poveştile nostalgice după comunism ale puţinilor muncitori mai vechi ce au rămas pe fostele platforme industriale. La Industriilor, pe platforma Militari, unii muncitori oftează după vremurile de altă dată.
După muzica populară de la clubul muncitorilor, ori cursurile de croitorie pe care le puteai deprinde, ca orice proletar inspirat, în aceeaşi incintă, acum dezafectată, nimeni nu ştie de ce. La IMGB, capăt de linie ce duce către peisajul dezolant al fostei platforme industriale de aici, pătrunde lumina prin ferestrele metroului: este singura staţie în care trenul subteran se târăşte către suprafaţă. Astăzi, la orele la care ies lucrătorii de la muncă, nu mai e furnicarul de altădată.
La Pipera, în schimb, seara nu ai loc de corporatişti: în drumul lor către casă se înghesuie tinerii de la marile companii care şi-au deschis sediile aici. Pipera a devenit simbolul corporatismului în România, al şantierelor şi blocurilor turn pentru birouri, în timp ce alte „capete de linie“ duc către peisaje dezolante, în paragină.
PLATFORMA AZI
Amintiri din Industriilor
Undeva după staţia Industriilor, capăt de linie ce duce spre fosta platformă Militari, de la ora 16.00, schimbul doi iese, dar nu-i buluc. Oameni puţini trec în linişte în drum spre metrou ori tramvai. Din vorbele unora renaşte comunismul. În „cabinetul“ portarului Marin, de la întreprinderea URBIS, şi el cândva lucrător „în producţie“, maistrul Alexandru îşi aminteşte cu nostalgie de clubul IREMOAS (fosta denumire a întreprinderii), unde se ofereau lucrători
