Infracţionalitatea nu poate fi combătută cu mănuşi. În special cea violentă. Violenţei trebuie să i se răspundă cu violenţă, dar în limitele legii. Aşa au apărut „mascaţii” de la SPIR. Acolo unde sectoriştii şi alţi poliţişti fără antrenament nu răzbesc în faţa bandiţilor, se cere intervenţia unui corp specializat.
Poliţiştii de la SPIR sunt speciali-zaţi. Cei mai mulţi sunt foşti sportivi. Au condiţie fizică şi şi-o întreţin prin antrenamente intense. Sunt pregătiţi să răspundă oricărui tip de provocare. Ei, însă, sunt un instrument care răspund la comenzi. Dacă comenzile sunt bune, răspunsul e bun. Dacă nu, nu.
Primul exemplu: reţinerea lui Gigi Becali, în Pipera. Mascaţii au debarcat, au sunat la poartă, apoi la uşă, Gigi a ieşit în pijama să vadă despre ce e vorba. I s-a spus politicos. Cei care se aşteptau ca Gigi să opună rezistenţă au fost dezamăgiţi. Cel puţin pentru că aşa anunţase el. Că nu se va lăsa cu una, cu două. S-a lăsat. Şi-a dat seama că n-are rost să te pui cu legea. Chiar dacă ai în jurul tău zece body-guarzi. Drept urmare, mascaţii au făcut şi ei exces de politeţe. Până acolo încât l-au instalat chiar pe cel înhăţat la volan, să-i ducă el la secţie.
Alta: dimineaţa devreme, în Ferentari, undeva unde se termină oraşul. În curtea familiei „Z” dau buzna peste gard vreo 12 mascaţi. Se răspândesc de jur împrejurul casei. Doi stau să scoată uşa din ţâţâni când deschide stăpânul casei, buimac de somn. E luat pe sus, pus la pământ cu faţa în jos şi cu pistolul în ceafă. Unul dintre copii, de vreo 18 ani, e luat de păr direct din pat şi trântit pe podea. Nevasta gospodarului n-apucă decât să întrebe: cine sunteţi, ce vreţi? - până când i se astupă gura. Răspândiţi prin toată casa, mascaţii deschid dulapuri, răstoarnă cutii, cotrobăie prin debarale. Totul sub reflectorul aparatului de filmat care înregistrază demonstraţia de vitejie. Cân