Cele 60 de fotografii expuse la Muzeul Ţăranului Român „smulg un sunet din trecutul vieţii“ unui sat elveţian de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Muzeul Naţional al Ţăranului Român prezintă până la sfârşitul lunii, în colaborare cu Ambasada Elveţiei în România, la sala Irina Nicolau, expoziţia de fotografie „Viaţa unui sat elveţian la 1896“.

Expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului, prin intermediul imaginilor-document, aspecte de viaţă cotidiană din Elveţia rurală de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cele şaizeci de imagini sepia - 45/30 - puse la dispoziţia muzeului de cercetătorul etnolog Radu Octavian Maier reprezintă aşezări tradiţionale din cantoanele elveţiene, între care se disting interioarele locuinţelor din Montbovon, Stanz, precum şi ecourile Renaşterii târzii ale Casei Chalamala. Acestora li se alătură imagini ale aşezărilor temporare din zona alpină, ale bisericilor săteşti, dar şi ale fermelor de prelucrare a laptelui.

Juna Rodica

Ceea ce face farmecul unei astfel de expoziţii - cu imagini, iată, chiar din (din ce în ce mai) îndepărtatul secol XIX - nu este atât aspectul documentar, ci faptul că toate aceste exterioare şi interioare nu sunt, în cele mai multe dintre cazuri, pustii, ci sunt populate de fiinţe umane, vii, care trăiesc şi respiră în cadrul imortalizat de „ochiul" aparatului de fotografiat. Principiul unei fotografii, de la Daguerre încoace, este ca în cadru, de cele mai multe ori, să existe o fiinţă umană, pentru a putea raporta peisajul la propriile noastre dimensiuni, pentru a-l antropomorfiza. Astfel, stranietatea unui astfel de demers vine din conştiinţa faptului că toate acele fiinţe pe care le vedem în pozele îngălbenite de vreme, surprinse în activităţile lor cotidiene, sunt - de multă vreme - moarte. În mijlocul unei străzi animate, unde oamenii îşi văd de treburile lor, o „jună Rodică", surprinsă