Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eroii noştri

Publicat in Adevarul, duminică 28 decembrie 2008 ·

O faptă eroică vorbeşte întotdeauna inimii. Ea găseşte singură drumul spre sufletul nostru şi ne stârneşte admiraţia, respectul şi recunoştinţa. Oameni obişnuiţi sau profesionişti ai riscului şi-au pus viaţa în joc pentru a salva alte vieţi. Ei sunt eroii noştri în 2008. În vremurile moderne, înrobite de patimi şi egoism, un gest eroic ne surprinde şi ne oferă o lecţie de care avem mare nevoie.

Preocupaţi de griji mărunte, pe care adesea le luăm prea în serios, uităm că mulţi dintre bărbaţii patriei îşi riscă viaţa zi de zi pentru ca noi să ne simţim în siguranţă.

Fie că sunt soldaţi, poliţişti sau pompieri, „românii în uniformă“ stau cu naturaleţe între noi şi pericol, trăind zi de zi în prima linie şi sfidând moartea.

Atunci când nu mai înving moartea, spunem că „au căzut la datorie“, le cinstim memoria şi îi numim eroi. Rememorând, la sfârşit de an, faptele lor eroice, aducem un omagiu familiilor care i-au pierdut.

Explozia fatală

Ionuţ Cosmin Sandu, militar - 20 martie, Afganistan . Fruntaş în Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei”, dislocat în februarie 2008 în Afganistan, Ionuţ Cosmin Sandu a fost ucis în timpul unei misiuni de patrulare în provincia Zabul, la nord de oraşul afgan Qalat.

Autovehiculul militar Humvee, în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, ce fusese îngropat în carosabil de rebelii afgani.

Ionuţ Cosmin Sandu, 29 de ani, era căsătorit şi a lăsat în urmă doi copii. El a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent şi a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Eternitatea, din Galaţi, în Careul Eroilor.

Primul în dispozitiv

Marius Claudiu Covrig, militar - 13 iunie, Afganistan . Fruntaşul făcea parte din Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei”  şi se afla într-o mis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°