Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numirile politice din şcoli ar putea stârni o răzmeriţă în Educaţie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 august 2013 ·

Mii de directori ai unităţilor de învăţământ sunt pe cale de a fi înlocuiţi cu apropiaţi ai actualului Guvern, iar asta a stârnit furia dascălilor, care cer schimbarea modului de ocupare a funcţiilor

Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu proteste de stradă în cazul în care Ministerul Educaţiei nu-şi va respecta promisiunea de a pune capăt numirilor politice din şcoli. "Suntem hotărâţi să ieşim în stradă pentru că ceea ce se întâmplă este revoltător", spune Simion Hăncescu, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Anunţul vine în contextul în care nicio şcoală din România nu mai este condusă de directori care să-şi fi ocupat funcţia prin concurs, iar nou-veniţii care urmează să-şi preia posturile de la 1 septembrie vor fi numiţi din pixul inspectorilor. O practică, arată Hăncescu, încurajată din umbră de partidele de la guvernare: "Acestea cred că pot manevra colectivităţile, dar efectul este de bumerang. Ultima dată când directorii au dat concurs a fost în 2008. De atunci, profesorii s-au trezit cu şefi aduşi din altă parte, total străini de probleme şcolii şi adesea incompetenţi", explică Hăncescu.

"Exemplul" Bolintineanu

Potrivit acestuia, efectele dezastruoase ale numirilor şcolare în funcţie de simpatiile politice ies la suprafaţă sub forma scandalurilor din preajma examenelor naţionale. "Dascălii ţinuţi pe palme de partide sunt acum cercetaţi de DNA. Dacă directoarea de la Bolintineanu ar fi fost aleasă de şcoală, ar fi fost dată afară încă de acum zece ani, de la chermeza la care a participat cu elevii, şi nu s-ar mai fi ajuns să ia mită la Bac", explică liderul sindicalist.

Singurul în măsură să îndrepte situaţia este ministrul Educaţiei. "Domnul Remus Pricopie ne-a promis că va publica în Monitorul Oficial din luna octombrie o metodologie de organizare a concursurilor pentru posturile de directori. Până

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 14 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 56 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°