Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În absenţa societăţii civile

Publicat in Observator Cultural, joi 10 septembrie 2009 ·

România este de-acum un stat democratic, aşa se spune. Dar ce înseamnă un stat democratic fără o societate civilă? Ce înseamnă un stat democratic fără vocile cetăţenilor săi? Un stat lăsat exclusiv la bunul plac al politicienilor. Fireşte, cetăţenii îşi deleagă puterea, dar mandatarii lor ajung, în absenţa unei atitudini civice care să-i sancţioneze, să facă aproape cam tot ce le trece prin cap. Traian Băsescu poate să-şi ia cuvintele înapoi, pentru că promesse n’oblige pas. Ce dacă le-a promis profesorilor utopica mărire de salariu, ce contează o mică minciună electorală pentru un mare om de stat? Ce dacă e criză? Politicienii se războiesc în continuare şi ignoră problemele reale. Iar societatea civilă tace. După atîţia ani de plecat capul în faţa puterii, românului i-au pierit şi vocea, şi atitudinea. Mai mult, a uitat să fie cetăţean, a uitat că aparţine cetăţii şi s-a dat deoparte, mulţumindu-se cu dreptul de a se uita pierdut la televizor. A fi concret cetăţean presupune şi o responsabilitate, o atitudine faţă de ceea ce se întîmplă în jur. Pasivitatea, lipsa de implicare, e tot ce poate fi mai rău pentru un stat fraged, cum este al nostru. Desigur, există asociaţii, fundaţii, organizaţii non-guvernamentale, dar ele sînt puţine şi slabe. Ar mai fi intelectualii, formatorii de opinie. Numai că vizibilitatea lor nu e folosită pentru a se distanţa, a critica, a sancţiona tot ceea ce merge prost sau lezează drepturile cetăţenilor. Creditul lor e folosit deseori chiar în detrimentul societăţii civile. Girul acordat de intelectuali şi jurnalişti, adică de formatorii de opinie, unor politicieni riscă să le aducă mari deservicii şi lor, şi societăţii civile în numele căreia vorbesc. Formatorii de opinie înregimentaţi induc tendinţe de vot, opinii, susţin necondiţionat oameni politici care fac gafe. Singura politică pe care au dreptul s-o practice formatorii de o

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 24 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 21 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 35 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 24 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 35 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 2 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°