Curtea Constitutionala a invalidat, marti, 21 august, referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Se inchide astfel cea mai grava criza politica de dupa 89, inceputa pe 6 iulie, cand Parlamentul l-a suspendat, dar se deschide perspectiva unui conflict exasperant. Ostilitatile se pot incheia dupa alegerile parlamentare din toamna sau abia in 2014. Victor Ponta a promis ca va incerca sa colaboreze cu seful statului. Potrivit unor surse diplomatice, si-a reluat angajamentul la coabitare in fata unor parteneri externi chiar in ziua invalidarii referendumului. L-a incalcat pe loc, declarand razboi total presedintelui inainte sa scoata macar un zgomot. Cum va arata, asadar, coabitarea asteptata?Cum poate fi adusa Romania, pe termen lung, inapoi in ordinea europeana? Ce forte ne pot tracta spre lumea civilizata?
In realitate, Dan Voiculescu si Crin Antonescu dicteaza astazi termenii relatiei cu Traian Basescu. Premierul Ponta este in mod evident captiv, controlat total de partenerii sai din USL. Din acest motiv, nu-i ramane decat dublul discurs: una spune pentru urechile sensibile de afara si cu totul alta la televizor.
Neimpacati cu gandul ca au pierdut, ca au fost la un pas sa stapaneasca tara, triumviratul care a speriat Occidentul continua sa instige la revolte, sa execute linsaje mediatice la adresa procurorilor si judecatorilor de la Curtea Constitutionala, sa manipuleze. Desi sustin formal ca respecta decizia Curtii, Ponta si Antonescu lovesc fara scrupule in credibilitatea judecatorilor, chiar si in cei propusi de PSD, cheama populatia in ajutor pentru a-l alunga pe Traian Basescu de la Cotroceni, chiar cu pretul scufundarii Romaniei in marasm economic.
In numele celor 7,4 milioane de voturi impotriva lui Traian Basescu, triumviratul toxic pentru democratia de tip occidental solicita oprirea anchetelor procurorilor