Preşedintele CSM, Oana Schimdt-Hăineală a declarat astăzi că deşi Constituţia României prevede ca se prezumă caracterul licit al dobândirii averilor, totuşi această prezumţie poate fi răsturnată, în anumite condiţii. Şeful CSM a arătat, citând una dintre Convenţiile internaţionale, că este necesară incriminarea şi în legislaţia românească a infracţiunii de “imbogăţire ilicită”. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Printre priorităţile văzute de şeful CSM în materia aplicării cu success a confiscării extinse a averilor infractorilor se află îmbunătăţirea procentului de recuperare a prejudiciilor create, dar şi pregătirea magistraţilor în acest domeniu, al confiscării extinse, pentru crearea unui mechanism de recuperare a produselor infracţiunii. “Există legislaţie, e suficientă, în opinia mea, acum avem nevoie de practică judiciară în această materie”, a mai zis Oana Schmidt-Hăineală.
Oana Schimdt Hăineală participă la conferinta „Confiscarea extinsă: cât recuperăm? şi va discuta despre modul în care sunt reglementate confiscarea civilă şi confiscarea extinsă a averilor provenite din activităţi penale în state membre UE.
Primul eveniment al proiectului “Sustinerea confiscarii extinse si recuperarii prejudiciului in Romania”
Conferinta este primul eveniment al proiectului “Sustinerea confiscarii extinse si recuperarii prejudiciului in Romania”, derulat cu sprijinul financiar al UE prin programul Prevention of and Fight against Crime, Comisia Europeana - DG Home Affairs. Proiectul urmareste cresterea capacitatii institutiilor romanesti de lupta contra criminalitatii financiare si economice prin sprijinirea procedurii de confiscare extinsa.
Conferinta este organizata de catre Fundatia Freedom House Romania, Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, Institutul National al Magistraturii, Directia de Investigare a Fraudelor