Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corporate Watch

Publicat in Bursa, joi 15 aprilie 2010 ·

* TEVA ROMÂNIA

* Vânzările, în creştere cu 6%, anul trecut

Producătorul de generice "Teva" a înregistrat în România, în 2009, vânzări de 70 milioane de lei, cu 6% mai mari decât în anul anterior, aproape jumătate din creştere fiind generată de lansarea a 13 produse noi, potrivit unui comunicat al companiei. "Rezultatele înregistrate sunt în concordanţă cu obiectivele companiei, acelea de a depăşi ritmul pieţei, vizând pentru 2010 o creştere în topul companiilor de generice prezente în România şi atingerea unei cote de piaţă la aproximativ 7% până la finalul anului", a declarat directorul general Teva România, Alina Luiceanu, citată de Mediafax.

În prezent, compania are o cotă de piaţă de 5% şi ocupă locul nouă în topul companiilor de generice de pe piaţa locală.

Alţi factori care au susţinut evoluţia companiei au fost legaţi de creşterea numărului de parteneri locali, precum şi dezvoltarea şi eficientizarea companiei la nivel local.

În 2009, Teva a lansat pe piaţă 13 produse noi din arii terapeutice diferite, precum oncologie, osteoporoză, cardiologie, sistem central nervos şi biosimilare.

Noile produse au generat aproape jumătate din creşterea înregistrată în 2009, se mai precizează în comunicat.

* LC WAIKIKI

* Primul magazin din vestul ţării în Atrium Center Arad

Conducerea Atrium Centers a anunţat, ieri, că seria inaugurărilor de noi magazine în Atrium Center Arad, primul mall din oraş, va continua. Astfel, în 16 aprilie îşi va începe activitatea LC Waikiki, magazin de îmbrăcăminte trendy, cu preţuri accesibile pentru femei, copii şi bărbaţi, care a închiriat o suprafaţă de 1.200 mp. Acesta va fi primul magazin al brandului în vestul Româ-niei. De asemenea, zilele trecute s-au deschis magazinele Kenvello şi Gold Fashion, care îi aşteaptă pe arădeni cu oferte tentante.

"Până la sfârşitul lunii aprilie, t

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 49 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°