Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronul echipei Rapid: „Am pierdut şapte milioane de euro din cauza LPF şi FRF“

Publicat in Adevarul, miercuri 14 august 2013 ·

Unul dintre cei doi oameni care conduc clubul Rapid, Adrian Zamfir a vorbit despre efectele retrogradării giuleştenilor, ca urmare a deciziei luate de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Adrian Zamfir a acordat publicaţiei „Prosport“ un interviu în care a comentat situaţia clubului pe care-l are în grijă, Rapid evoluând acum în eşalonul secund.

...despre meciul de baraj: „Noi voiam să jucăm în Liga II, chiar am făcut cerere pentru liga secundă. Aveam un buget stabilit pentru această ligă, din care să achităm datoriile de la masa credală, iar ei ne-au pus să jucăm barajul cu Chiajna. Ne-au ameninţat că dacă nu vom juca cu Concordia, ne vor dezafilia!“.

...despre FRF şi LPF: „Sunt un om tânăr, nu am nimic de pierdut. E şi o vorbă la români: „Să te fereşti de cei care nu au nimic de pierdut”. Îi vom acţiona în justiţie şi îi vom pune să plătească că ne-au obligat să jucăm în Liga I. Nu-mi este frică de dezafiliere, pentru că, dacă vor proceda la fel ca în cazul Universitatea Craiova, îi vom acuza de abuz de serviciu în stare calificată şi vom câştiga fără probleme“.

...despre cei 200.000 de euro primiţi de la LPF, bani care sunt ceruţi înapoi: „Am încasat 200.000 de euro de la Ligă, dar trebuia să primim 1.000.000 de euro. Cu banii aceştia am plătit salariile pe trei luni, plus taxele la stat. Nu o să dăm niciun ban înapoi. Iar zvonurile care au apărut, că aş fi retras eu o parte din bani sunt o mare prostie. Suma respectivă a intrat în contul unic de insolvenţă al clubului şi îi rog să pe cei care lansează astfel de vorbe să verifice contul.“.

...despre banii pierduţi după retrogradare: „Deciziile proaste ale LPF şi FRF ne-au prejudiciat cu aproximativ 7.000.000 de euro, bani din drepturile TV şi contracte de publicitate. Am pierdut şi un viitor acţionar, un om de afaceri potent, care era dispus să investească foarte mulţi bani, dar incertitud

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 32 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 29 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 53 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°